meet the sun
Dintre momentele dedicate copilei mele.
Sunt de doi ani în Brașov – ieeei! și nu ajunsesem încă la Fântânița Crucea Dreptății; asta și pentru că deocamdată am ratat toate concursurile montane din oraș, cel puțin unul trecând pe acolo. Mike a venit cu propunerea pentru mini aventura de vineri seara, iar faptul că retragerea avea să fie pe Valea Cetății în cartierul Răcădău – noua noastră casă, a fost un plus.
Când Mike propune un traseu răcoros de seară, iar ploaia zilei tocmai a fost bifată (cel puțin în Răcădău cam așa se obișnuiește), apoi sunt puține lucruri care mă pot împiedica să mă pun în mișcare. O mini aventură de miercuri, între fete.
O drumeție cu bebe în Ciucaș. Uneori, oricât ai privi, oricât ai înțelege, atingerea e o adevărată poveste.
După patru luni de hibernare, primăvara mea a venit chiar de 1 Martie, o dată cu primăvara brașovenilor. După plimbări scurte în jurul casei, cu bebelușul în marsupi, căldura m-a mânat mai departe, dar tot cu cea mică în marsupi, tot mai greuță și mai curioasă. M-am bucurat atât de mult de fiecare evadare, încât am simțit nevoia să le notez aici, căci și începuturile timide au dreptul lor la arhivare. Însă am și momente când îmi vine să șterg tot pentru că nu e nimic deosebit sau interesant sau de folos cuiva (aici puteți părăsi blogul, să nu vă pierdeți timpul cu memoriile mele), e doar o normalitate modestă.
Primele zile cu Miruna, primele experiențe, bucurii, neplăceri, dileme… Am scris în răstimpuri, în spital sau acasă, printre schimbat scutece, alăptat, luptând paradoxal cu nesomnul la ore târzii în noapte. Am scris pentru că ce se întâmplă acum nu se va mai repeta niciodată și pentru că cei mai mulți dintre noi la întrebarea „cum au fost, mamă, primele zile cu mine?” primim răspunsuri destul de vagi, dar cam toate în jurul ideii că „la vederea puiului de om uiți de toate durerile”. Nu-i chiar așa…