Alvier, o drumeție pe sufletul Mirunei

bucurie pe munte Alvier Gauschla

Pasiunea pentru munte poate începe cu o drumeție plină de bucurie, dar musai și cu un pic de ciudă. Ciudă că n-ai ajuns până pe vârf, ciudă că s-a terminat prea repede ziua, ciudă că n-ai avut tovarășii potriviți, ciudă că ai fi putut mai mult și mai departe, că mai ai de așteptat până data viitoare și, ohoo, câte vrei să faci data viitoare!

Pasiunea pentru munte începe nu când vor părinții, nu când vrea partenerul de viață, nu când ești sfătuit să mergi pe munte ca să te dregi după o despărțire sau o boală, nu când te duci după alții din lipsă de altceva, ci atunci când ai o conexiune a ta cu muntele.

Asta îmi explica Miruna după ultima noastră tură pe munte, că ea s-a conectat cumva la munte, că de-acolo îi vine energia. Și pot confirma că nu s-a oprit din țopăit și din vorbit nici la câteva ore după „cea mai frumoasă zi” 🙂

...citește mai departe ↑

ieri, azi sau mâine, copiii totuna

generatii fete

Burnițează și sunt patru grade, astfel că imediat observ că M nu are căciula pe cap, șuvițele ieșind de pe sub glugă. O întreb și-mi spune că a pus-o în rucsac, ca să nu o uite la E. Bun argumentul, adresa e aproape, n-are sens să insist. Ne apropiem de casa colegei și e momentul să le las să meargă singure, lucru pe care abia îl așteaptă, vizibil, nu e nevoie să fie adolescente ca să se bucure că scapă de părinți (și au abia șapte ani).

...citește mai departe ↑

Luat de suflet

mama si copilul
Adiţă e un copil adoptat. Ştie asta că doar avea patru ani când a venit la casa de copii cea mai blândă dintre tantile pe care le cunoscuse vreodată. Îi spune mami-Ana şi e pricepută la toate, inclusiv la jocuri şi cartofi prăjiţi. El e mai mereu cuminte şi se ruşinează teribil dacă o supără cu ceva. Când e trist, mami-Ana îi ghiceşte imediat gândurile şi-l ţine în braţe. Atunci se bucură că l-au părăsit adevăraţii părinţi şi că are dreptul la fericire cum a auzit el într-o reclamă despre copii.

...citește mai departe ↑

Copilul şi mărul

copilul si marul

Copilul era cuminte, mărul era roşu. Mama îl spălase pe copil pe mânuţe, mama spălase mărul. Plecaţi la pădure, nedespărţiţi, mărul a fost scăpat de multe ori pe jos. Apoi, mărul a devenit tentant şi s-a lăsat încolţit. Mărul cel roşu era mare, dinţişorii mici. Era greu să înceapă de undeva anume.

După o vreme, mărul era ros de jur împrejur. Copilul aproape sătul şi obosit. Când ochii celor mari l-au scăpat din observaţie, mărul a fost făcut dispărut în întunericul pădurii. N-am prins decât cu coada ochiului mânuţa ce se ştergea de pantalonaşii curaţi. Încă.

...citește mai departe ↑

Pagina 12