Despre timp și multe alte nimicuri
Aș măsura timpul în vieți de copil: acolo unde adulții plâng, se vaită, se milogesc vieții, copiii se joacă.
Aș măsura timpul în vieți de copil: acolo unde adulții plâng, se vaită, se milogesc vieții, copiii se joacă.
Adiţă e un copil adoptat. Ştie asta că doar avea patru ani când a venit la casa de copii cea mai blândă dintre tantile pe care le cunoscuse vreodată. Îi spune mami-Ana şi e pricepută la toate, inclusiv la jocuri şi cartofi prăjiţi. El e mai mereu cuminte şi se ruşinează teribil dacă o supără cu ceva. Când e trist, mami-Ana îi ghiceşte imediat gândurile şi-l ţine în braţe. Atunci se bucură că l-au părăsit adevăraţii părinţi şi că are dreptul la fericire cum a auzit el într-o reclamă despre copii.
Copilul era cuminte, mărul era roşu. Mama îl spălase pe copil pe mânuţe, mama spălase mărul. Plecaţi la pădure, nedespărţiţi, mărul a fost scăpat de multe ori pe jos. Apoi, mărul a devenit tentant şi s-a lăsat încolţit. Mărul cel roşu era mare, dinţişorii mici. Era greu să înceapă de undeva anume.
După o vreme, mărul era ros de jur împrejur. Copilul aproape sătul şi obosit. Când ochii celor mari l-au scăpat din observaţie, mărul a fost făcut dispărut în întunericul pădurii. N-am prins decât cu coada ochiului mânuţa ce se ştergea de pantalonaşii curaţi. Încă.
Buldozerele se pregateau de demolare. Doar peretii mai stiau ca in ziua venirii trupelor germane, o fetita zglobie isi primenise papusile pentru marea parada si le asezase la geam ca macar ele sa vada ce se intampla pe strada. Apoi, cu parere de rau ca o sa rateze uniformele, acceptase sa se ascunda impreuna cu bunicii la subsol.
Papusile au îmbătrânit mult de-atunci, dar praful le-a protejat de riduri.
exercitii de proza arhiscurta de inspiratie urbana
Stiu ca am dat in mintea copiilor de-mi tot cumpar pufuleti cu surprize. Ma rog, surprize surprize, dar sa stim si noi toate surprizele de la inceput. Pe langa mingiute, fluiere si joculete haioase, astazi am avut si altceva in punga in-afara de clasicii pufuleti.