Circuit Riffelberg – Gornergrat. Când vezi Matterhorn-ul toată ziua, dar te vrăjesc ghețarii

Mersul pe munte, atât de natural, atât de provocator sau de eliberator, după cum e sufletul omului, mai depinde și de munte, nu doar de om. Și chiar de mă încântă toți, indiferent de mărime sau de specific, și chiar dacă în sufletul meu doar pentru Carpați e loc deocamdată, în lumea munților mari, mintea mea e ca de copil uimit, dar reținut. Aș zburda, dar nu cunosc jocul, m-aș aventura, dar intuiția îmi cere răbdare. Ce noroc pe mine că n-am ambiții de-a fi peste tot, pentru că mi-aș roade unghiile cu atâtea vârfuri neurcate! Deocamdată, vreau să ajung în cât mai multe colțuri din Alpi și sunt sigură că va veni și vremea pentru mai mult de-atât. Când m-oi mai obișnui.

Până atunci, un nou jurnal cu multe poze faine (n-ai ce să greșești la așa peisaje!), cu un scurt video și cu alte detalii interesante de care m-am bucurat și merită împărtășite.

...citește mai departe ↑

Din Zermatt la Hörnlihütte: nu am visat să urc acolo, dar am coborât visând

O drumeție emblematică pentru muritorii de rând este până în punctul unde începe adevărata ascensiune pe Matterhorn, la celebra cabană/hotel/restaurant Hörnlihütte. Așa am început și noi și chiar dacă a fost acea zi când vârful a stat ascuns în nori, să urci și să ți-l tot imaginezi, să-l simți acolo imens, dominând totul în jur, indiferent la orice, e un sentiment aparte.

Și dacă prima mea drumeție la 3000m nu s-a simțit cu nimic diferit de cele la 2000, să pășesc prin lumea rocilor modelate de ghețari m-a impresionat de-a binelea. Lacurile glaciare au fost toate gri de la torenții învolburați, dar coloritul și varietatea pietrelor m-au luat prin surprindere, pășind printr-o altfel de frumusețe pământeană care, spre deosebire de flori, nici în poze nu poate fi surprinsă. În ce privește suvenirurile, m-am mulțumit cu pietricica de sub Matterhorn, aleasă și aceea tare greu…

...citește mai departe ↑