Răcădău – Postăvaru, din pragul casei
După o așa perioadă de izolare, cred că sunt puțini cei care nu tânjesc neapărat după compania celorlalți. Eu abia așteptam să plec singură pe poteci! E drept că m-a ajutat să știu că e multă lume pe trasee, să nu mă tem că dau nas în nas cu ursul reobișnuit cu liniștea adusă de covid.
Iar dacă o alergare (drumeție) din Brașov până pe Postăvaru și retur nu este ceva neobișnuit printre atleții/drumeții urbei, pentru unii fiind parte din antrenamentul săptămânal, eu am reușit să revin după aproape doi ani, ceea ce mă miră nemulțumitor, dar asta e, blogul și strava nu mint. Când vine vorba de munte, amintirile-mi sunt întotdeauna mai vii decât statistica.