1 Decembrie cu zăpadă și cu tură încheiată în fața blocului. Drumul Șerpilor – Vârful Postăvaru – Muchia Kermen

Am descoperit în 2021 un traseu atât de fain în Postăvaru, Drumul Șerpilor, încât nu am zis pas revenirii și voi reveni de fiecare dată cu plăcere. E pe fața „nevăzută” a masivului, e un traseu marcat, dar cu iz sălbatic, cu potecă perfect conturată și se poate lăsa cu ajuns acasă… dacă stai în Brașov. De pe Crucur sunt câteva ramificații spre oraș, dar de data aceasta am coborât pe muchia pe care o vedeam de la fereastra „biroului de acasă”, Muchia Kermen. Nu știu dacă mi s-a părut atât de frumoasă pentru că urma să plec, dar cred că nu puteam spune un „la revedere” mai potrivit Postăvarului…

...citește mai departe ↑

Postăvarul sălbatic. Circuit cu Drumul Șerpilor și Valea Lamba Mare

Numele Postăvarului e invariabil legat de Poiana Brașov și de pârtiile de schi, dar e un munte cu atâtea chipuri încât de stai în Brașov și colinzi tot felul de poteci, ajungi să nu te mai saturi de el și să-l apreciezi la adevărata-i valoare. Nu mai fusesem pe aceste două trasee mai puțin cunoscute și umblate și n-am fost dezamăgită. Drumul Șerpilor m-a impresionat în mod deosebit și chiar dacă e o urcare aproape continuă, te simți în inima și în sălbăticia muntelui, departe de tot ceea ce credeai că știi despre Postăvaru.

...citește mai departe ↑

Brașov Marathon 2021, rețeta de iulie: 38km și apă cât cuprinde…

E concursul ce-mi trece pe lângă casă, eram înscrisă de anul trecut și nu am mai alergat niciodată cursa lungă: cum să nu particip?!? Că nu am apucat să mă antrenez din pricina ciobului din talpă nu e un motiv suficient. Că urmează un concurs de 48 de km în Făgăraș pentru care această cursă ar putea funcționa ca un antrenament, e un altul ce dă bine în calcule. Cert e că plec de-acasă cu promisiunea unei alergări bune, că nu există miză, dar emoțiile mă copleșesc de cum ajung în Piața Sfatului și atmosfera mă transformă într-o bilă agitată în urna loto. Oare ce număr iese?!?

...citește mai departe ↑

Răcădău – Postăvaru, din pragul casei


După o așa perioadă de izolare, cred că sunt puțini cei care nu tânjesc neapărat după compania celorlalți. Eu abia așteptam să plec singură pe poteci! E drept că m-a ajutat să știu că e multă lume pe trasee, să nu mă tem că dau nas în nas cu ursul reobișnuit cu liniștea adusă de covid.

Iar dacă o alergare (drumeție) din Brașov până pe Postăvaru și retur nu este ceva neobișnuit printre atleții/drumeții urbei, pentru unii fiind parte din antrenamentul săptămânal, eu am reușit să revin după aproape doi ani, ceea ce mă miră nemulțumitor, dar asta e, blogul și strava nu mint. Când vine vorba de munte, amintirile-mi sunt întotdeauna mai vii decât statistica.

...citește mai departe ↑

Răsărit pe schiuri în Postăvaru, apus viscolit în Ciucaș

Îmi ia minute bune să furișez din casă, rând pe rând, fiecare lucru, fără să fac zgomotul care ar trezi copila. Mă încălzesc peste poate în hainele prea groase, mă încalț afară pe preș, încui. Parcă era mai ușor să cobor trepte în clăpari! Nici nu ajung bine în stradă că o mașină albă se apropie, încetinește, oprește. În spate am un rucsac, într-o mână am alt rucsac și o plasă cu bocanci, în cealaltă am schiurile și bețele. Toate ajung în portbagaj, mai puțin eu, ce mă cuibăresc energic pe bancheta din spate. Radu e la volan, Mike în dreapta, între noi sunt cafeaua caldă și energia pozitivă cu care matinala oră șase ne prinde în drum spre munte.

...citește mai departe ↑

Munte, alergare sau flori? Stări de spirit când se apropie primul maraton după patru ani

Nu sunt omul care ține planurile secret, nu îmi plac superstițiile “dacă spun despre cutare lucru, nu se mai întâmplă cum doresc”, nu sunt genul care se antrenează pe ascuns. Probabil și pentru că nu mă omor cu antrenamentul și mă entuziasmez de fiecare dată când reușesc să o fac, ceea ce mi se pare firesc, ar fi culmea să ne transformăm și hobby-urile în rutină ca să păcălim cealaltă rutină a serviciului-casă-serviciu!

...citește mai departe ↑

Brașov Marathon 2019. Încă un semimaraton, că mai mult nici nu pot alerga

Alergând mai mult de una singură ascultându-mi pașii și respirația până au devenit muzica mea preferată, am simțit alinierea la start alături de sute de perechi de picioare, de sute de voci, de pulsuri măsurabile în privirile nerăbdătoare, ca pe o ieșire din zona de confort, ca pe un adio alienare, un vârtej de emoții felurite ce-au tot crescut în săptămâna precedentă și care aveau să mă părăsească labil pe finalul cursei prin niște mici sfere umede și transparente numite lacrimi. Nici nu mi-aș dori să fie altfel, atâta vreme cât există emoție, locul meu e și acolo, la start.

...citește mai departe ↑

Pagina 123