meet the sun
Mi-a plăcut Cuba, mă fascinează Cuba, m-a deșteptat și m-a liniștit totodată. N-am umblat-o, am respirat-o timid de pe o margine a sa și tare mă tem că altfel mi-ar fi devenit mult prea dragă cu tot aerul ei încins și cu vegetația mereu mișunând a viu. Mi-am dus inima într-o țară tropicală și Cuba i-a servit cocktailul perfect. Sub palmier.
Întâlnirea cu Marile Lacuri și mai precis cu Lacul Huron, ar fi fost una tare săracă fără ora de vrajă solară de care m-am bucurat cu zâmbetul pe buze, unul cât se poate de înghețat 🙂
În universuri mici
întinderile largi
devin întrebări.
Dar în oamenii mici
întrebările mari
redevin mări?
Omul ce şade
mulţumit cu puţin
e tot omul de ieri
ce-alerga jinduind?
Omul ce arde
pentru atât de puţin
e tot omul de mâine
ce l-aşteaptă senin?
Am dat de o fotografie şi nu mă pot abţine să n-o public în contradicţie (sic!) cu anotimpul de-afară şi fără nici un motiv mitsanist (adică nu-i nimic profund la mijloc, nu tu tristeţe, melancolie, visare sau vreun dor ascuns pe care marea să-l răscolească cu un val virtual).
De când m-au pierdut copiii sunt cea mai fericită. Mă bruscau mereu şi nu prea ştiau să se joace. Vântul m-a trimis în mare, ăsta da noroc pe mine! Am o gaură în umărul stâng de la o furtună ce m-a izbit de stâncă, dar apa dinăuntru e puţină şi plutesc binişor. Ţin mult la aerul ce mă ţine la suprafaţă! De la o vreme algele m-au colorat cenuşie ca să mă aseamăn cu marea. Cu valurile mă joc cel mai mult, le iubesc când mă poartă în larg! Ah, sunt aşa fericită! Şi să nu uit, urăsc nisipul şi nu ştiu cum cheamă.