Mărturisirile dintre linişti
Nu-mi lipseşte nimic,
dar asta nu mă opreşte să privesc
lumea în ochi
şi să o văd atât de săracă…
Nu-mi lipseşte nimic,
dar asta nu mă opreşte să privesc
lumea în ochi
şi să o văd atât de săracă…
Inca o tura faina in Bucegi alaturi de pinguini si pe o vreme de toamna extrem de prietenoasa.
De ce nu mă mai simt. E o stare instalată ca bruma – întotdeauna prea devreme toamna şi prea târziu primăvara. Sub stratul rece şi neavenit zbaterile sufleteşti capătă trup de miriapod şi se târăsc aleatoriu.
Diferența dintre primul fir alb și cel de-al doilea e mai mare decât cea dintre al doilea și următoarele…
A pierde un prieten e o împărțire la doi și nu o scădere cu unu…
A-l descrie pe zero ai nevoie de o lume întreagă, mai puțin omul iubit…
Iar când nici o școală nu mă va învăța formula finală, o voi scrie singură cu vise de cretă pe cerul nopții ce se va lăsa…
Prolog: duminica dupa-amiaza, intr-o camera insorita. Personajul se ridica si scrie:”Am adormit ghemuita pe…”.
Epilog: Aceasta a fost o lectie. Si un obraz zambind, imprimat ironic de dungi rosii, rosii… efemere si desigur, echidistante 😉