[jurnal covid-19] 1-14 Mai. Fiecare răbdare cu nerăbdătorul ei


Cu acest capitol cred (sper!) că se încheie tipul acesta de jurnal.
De mâine nu plec nicăieri, fac tot ceea ce am făcut și azi. Mai puțin o declarație, care oricum nu mă deranja prea tare.
Zilele lunii mai au trecut foarte repede și prea puțin diferit. Serviciu, copil, mișcare, mult privit afară, multă cafea.
Aveți grijă de voi. Voi de voi. Unde voi suntem tot noi.

...citește mai departe ↑

[jurnal covid-19] Aprilie II – cui îi mai trebuie aprilie când vine 15 mai?!?

De când s-a adus în discuția publică data de 15 mai ca fiind începutul relaxării restricțiilor, lumea s-a și relaxat. Era nevoie de o supapă, dar cuvântul relaxare a fost prea puternic ca să nu producă efecte imediate – cine să mai aștepte?!? Oamenii s-au obișnuit să iasă cu declarație, cu patrulatul predictibil al poliției, cu zonele mai puțin vizate unde îți poți vedea liniștit de șueta cu vecinii, cu masca pe post de accesoriu, cu activitatea fizică individuală cu toată familia etc. Economia are nevoie ca oamenii să circule din nou, dar până să circule cei implicați direct prin reluarea joburile, fâțâiala celorlalți poate face suficient rău cât să o luăm de capăt 🙁

...citește mai departe ↑

[jurnal covid-19] Când copiii încep să urce munții

Pe blogul mamei ei, Miruna are o secțiune dedicată. Cândva, va fi poate dezamăgită că am scris prea puțin despre ea sau, dimpotrivă, că am scris prea personal. Eu cred că am scris echilibrat și îi dăruiesc niște amintiri cât mai apropiate de adevăr, nu îndulcite de trecerea timpului și de puzzle-ul pozelor. Ferindu-mă de obișnuința zilelor cu un copil mic (vesele, agitate, plictisite, enervante, istovitoare etc.), am pus deoparte în jurnal momentele speciale. Mai ales atunci când suntem doar noi două și eu uit să-i fiu mamă, ci parteneră de umblat câmpii.

...citește mai departe ↑

[jurnal covid-19] De Paști n-am avut timp să mă plictisesc

Nu am apucat nici măcar să mă plictisesc de aceste sărbători petrecute fără sărbătorire, în aceeași formulă ca înainte și după.

Dacă la începutul izolării se zicea că o să avem mai mult timp (pentru mărunțișuri?!?), mi se pare că nu mai e timp deloc. Fiecare zi trece la fel, timpul nu mai are nicio valoare, nicio măsură. Serviciu, masă, copil, zece kilometri alergați pe o rază de maxim cinci minute de casă, somn, lectură, cafea, filmul de seară, udat flori, privit pe geam, pe fiecare geam din apartament…

...citește mai departe ↑

[jurnal covid-19] Aprilie I – izolarea continuă

În ultimele două săptămâni lucrurile par că s-au mai relaxat. Oamenii s-au obișnuit cu programul, cei mai mulți poartă mască și patrulează cu sau fără treabă. E greu să-i reziști primăverii…
Eu suport destul de bine toată situația, deși mă întreb adesea dacă atitudinea mea vine din întelegerea și acceptarea contextului, plus experiență sau e un mecanism de autoapărare. Timpul trece oricum suficient de repede cât să ne mai rămână doar urcatul pe pereți…

...citește mai departe ↑

Pagina 12