meet the sun
Nu e deloc simplu să stai și să nu-ți coordoneze cineva (cu autoritate) timpul. Vorbesc de stat adevărat, nu de cele două zile de week-end sau de o săptămână de concediu. Dacă mai adaugi și ieșirea din contextul uzual (și extrem de confortabil) atunci descoperi că e destul de greu să umpli timpul cu chestiile pe care ți le dorești cu adevărat.
De ce demoni? Pentru că mi se spune des asta, că am demoni, că am pitici etc. iar eu nu consider că ar fi un neadevăr, dimpotrivă, un fapt, o stare şi o luptă continuă pe care o duc în ritmul propriu. Nu e o chestie rea să ai demoni interiori, rău e să îi ai şi nu îi recunoşti, să fii ipocrit, să pozezi în „toate bune şi frumoase” şi să funcţionezi în ritmul altora şi nu în al tău.
Câteva exemple de ce înţeleg eu când mă refer la demoni interiori: complexe de inferioritate, sensibilitate la opiniile altora, compararea cu ceilalţi, frustrări, agresivitate, angoasa lipsei de sens a propriei existenţe etc.
Demonii sunt făcuţi pentru a fi înfruntaţi, secretul fiind doar în alegerea luptei şi privitului în ochi: nu când vor demonii, ci numai atunci când vrei tu. Demonii interiori au ca arme ambiţiile, vanitatea, orgoliul, graba. Tu, ca om sincer cu tine însuţi, ca om transparent, ai puţine şi greu de purtat arme: acceptul de sine, răbdarea.
Am ajuns la o biserică mare și intrând, am găsit-o goală. Băncuțele parcă mă așteptau într-o rază de lumină. Deși nu era cald, mi s-a părut un loc bun de popas. O biserică toată numai a mea! Nu m-am rugat, nu m-am gândit la nimic, doar am stat în fața Lui și mi-am odihnit sufletul. Nu I-am cerut niciodată iertare înainte ca eu însumi să mă iert. Nu I-am cerut niciodată ajutorul înainte ca eu însumi să mă ajut. Nu I-am cerut să fie lângă mine în nevoie, ci să nu mă uite în zilele bune. Oamenii Îl uită în zilele lor bune, și-L amintesc în cele negre…