Insomnii fără motiv

duminica-dimineata

se zice că aceste nouă luni trec repede, eu nu pot să le susțin repeziciunea, doar trecerea. Lunile trec, viața trece, oamenii se trec, însă timpul e ca râul în albie, uneori își întortochează curgerea și răsfirate îi sunt meandrele, alteori curge liniar și hotărât. Fiecare suflet cu albia lui, cu timpul lui.

...citește mai departe ↑

ipoteza

la o ora la care multi dorm si putini se odihnesc, eu evident fara somn, ma vad urmarita obsedant de o imagine…

o plaja, esti un castel de nisip, dar esti totusi un castel – ce naiba! un val mare care vine, tu il admiri, el te zboara, te imprastie, te matura, te risipeste in mare, tu inca in bratele lui, parte din val, te trezesti cu greu parasit in adancuri, te culegi strop cu strop si te aduni din nou pe aceeasi plaja, de data asta te reconstruiesti ca din piatra, devii piatra, un castel – ce naiba! privesti marea, nostalgic, astepti valul…

...citește mai departe ↑

De cosmar

Asa-mi sunt ultimele nopti. Ca adorm greu chiar si dupa ce toate luminile se sting asta e un amanunt. Ca ma asteapta o trezire chinuita plina de „de ce-uri” e un fleac. Dar ca in timpul cat dorm asa cum dorm am episoade serioase de cosmaruri care mai de care mai reale e prea de tot! Tresar din ele si aproape ca nu fac diferenta dintre vis si realitate. Sunt atat de reale si mai ales, atata de lungi incat ma trezesc epuizata ca si cum o zi intreaga s-ar fi scurs… Sunt la capatul puterilor si ma gandesc cu groaza la noaptea ce va veni cand mintea mea iar va plasmui ceva…

...citește mai departe ↑