Fir de vânt
Un fir de vânt mângâia linia blândă a culmii şi banca rămasă pustie îmi trezea melancolii cărora nu le puteam găsi un nume din pricina prea-liniştii şi prea-plinului din sufletul meu.
Un fir de vânt mângâia linia blândă a culmii şi banca rămasă pustie îmi trezea melancolii cărora nu le puteam găsi un nume din pricina prea-liniştii şi prea-plinului din sufletul meu.
În “După dealuri” nu poţi salva, nu poţi interveni, nu poţi condamna ceva anume, trebuie să condamni tot.
Rămâi deoparte
cât ţin în palmele căuş seminţe.
Nu vreau să mă tenteze vreo îmbrăţişare
şi ele să-mi scape în nisipul din care
doar cochiliile morminte mai răsar.
Rămâi aproape,
dar aşează-te în bătaia vântului
nu vreau să mi le ia şi să le ducă
unde nici el nu ştie…
unde lumea e încă neîncepută.
Iar când le voi îngropa,
să nu te uiţi!
Astfel nu vei şti niciodată
care iarbă înaltă
amintirea îmi poartă.