Când prin Baiului poteca e deschisă de ciute și cerbi

Urcam pe Clăbucetul Taurului la final de zi cu speranța că apusul va răspândi măcar pentru o secundă o lumină caldă înspre noi – noi, vânătorii de secunde memorabile. Soarele se topise ca o minge albă, mată, în plafonul gri ce înghițea nemilos aproape tot cerul lăsând doar nordului câteva fâșii pastelate de galben, roz și albastru turcoaz, neverosimilă culoare, și totuși!

Bucegii erau mult mai impozanți acum în alb și negru și nenumărate nuanțe de gri, ca un rege bătrân pe care norul străveziu ca un voal tot încerca să îi acopere umerii, dar care mai apoi s-a transformat în plapumă și sub vizuala greutate a strivit platoul până pe marginile abruptului prahovean, delimitând astfel muntele de cerneala petrol a cerului.

Pe vârful nostru bătea vântul, flutura în ritm înghețat tricolorul, am regizat câteva poze în grabă căci aveam sentimentul că muntele se va închide în urma noastră. Ziua se încheia fără ca vreo lumină caldă să mai răzbească spre culmile Baiului și totuși minutele apusului fără de soare s-au cuibărit recunoscător în memorie.

...citește mai departe ↑

Când bebe devine copil mic, drumețiile se măsoară în… timp petrecut pe munte. Prima ieșire la zăpadă, pe Bratocea

Era o vreme când drumețiile aveau cap și coadă, când ne propuneam un anume traseu, când orele de mișcare le întreceau pe cele de pauză. Va veni o vreme când toate acestea se vor întoarce, momentan am intrat în etapa „gios! gios!”, căci bebe a crescut și vrea pe jos. Am făcut mai multe drumeții cu cea mică anul trecut, când o puneam în sistemul de purtare și ne mișcam în voie. Acum privim cum mânuțele ei mută bulgărași de zăpadă de pe o parte a potecii pe alta și ne bucurăm de baia de soare și de munții din… zare. Bucurie sinceră de-altfel.

...citește mai departe ↑

La final de an pe sub creste de Crai alb


Tropăiala de final de an cu câte un pic din toate: zăpadă, gheață, soare, vânt, prieteni dragi, Miruna la mami, Miruna la tati, ciorbe și plăcinte la primitoarea cabană Curmătura, bocanci scoși de la naftalină, picioare roase, obraji fierbinți, Prăpăstii la frontală, dulcea oboseală de după.

...citește mai departe ↑

E totuși iarnă pe munte, mi-a reamintit Turnu

Piatra-Craiului-Turnu-330-rw.jpg

Nu știu de ce mă păcălea memoria că aș avea cine știe ce experiență într-ale mersului iarna pe munte… Am destule ture prin zăpadă, însă în doar două ture din patru am folosit cu adevărat colțarii și pioletul pentru înaintarea în siguranță, existând un risc ridicat de alunecare (ultima în 2011 pe Valea Albă, a trecut ceva timp…). În toate cazurile precedente era destulă zăpadă cât să ți se afunde piciorul și să bați o urmă, acum însă am aflat cum e să te bazezi doar pe colțari. Dacă știi să ai încredere în ei.

...citește mai departe ↑

Tur geros de privit Ciucașul din Poiana Teslei

Ciucas-Poiana-Teslei-14-rw.jpg

La capitolul „am năravuri” aș putea adăuga că nu mă dau în lături de la o drumeție oricât de scurtă și de pe-aproape de casă ar fi ea. Chiar dacă de Revelionul geros am visat cu ochii deschiși la stat sub plapumă, cu un picior gol scos peste de prea multă căldură, cu o carte de munte în mână și o cafea lângă. Chiar dacă plimbarea prin Brașov de pe 2 ianuarie era să-mi degere mâinile. Chiar dacă știam că va fi la fel de frig ca în ultimele zile. Am un nărav să iau calea pădurii… când am cu cine. Și pe 3 ianuarie am avut 🙂

...citește mai departe ↑

Postăvaru, drumeția de duminică

Postavaru-Poiana-Brasov-3123-2.jpg

De când m-am mutat la Brașov a crescut numărul orelor de somn (aerul tare? că schimbare de fus orar, nu-i!), iar când te trezești pe la zece, unsprezece în weekend, nu prea mai poți porni la drum pentru drumeții în munți ceva mai îndepărtați, ca Hășmaș de pildă. Și-atunci, unde te-ai mai putea grăbi?!? Îți pregătești pe îndelete un mic-dejun, apoi rucsacul, și pentru că Brașovul și împrejurimile sunt acoperite de ceață, te îndrepți spre cel mai apropiat vârf de pe care ai putea să vezi soarele și… mări de nori la picioare.

...citește mai departe ↑

Scurtă plimbare la Mălăiești, acea zi după concurs

Rasnov-Malaiesti-iarna_2374w.JPG

În clăpari, pe piatra cubică, în colanți și clăpari – așa am ieșit eu în soarele și-n inima Brașovului. Porumbeii zburau împrejur, umbra aliniată a caselor separa negrul de alb, eu pășeam alături de Radu sporovăind una-alta în prima căutare a zilei: covrigii. Aerul mirosea a munte și a curat, apoi a patiserie, apoi a fete parfumate în drum spre biserică sau magazine, cine mai știe… aerul era atât de respirabil, Tâmpa veghea în ușoară pâclă, ceasul din turnul Casei Sfatului a bătut discret. De două ori. Nu știu de ce, dar de două ori. Să fi fost zece jumătate…

...citește mai departe ↑

Pagina 123