Pufoasă şi înaltă, primindu-ne cu uşurinţă până deasupra genunchilor, zăpada ne-a convins după câţiva paşi că prea departe nu aveam să ajungem. Planul de plimbărică de-acasă devenea astfel, imposibil de nerespectat.

Cristi s-a instalat în fruntea micului pluton şi a început să bată urme. Cum voiam să-l ajutăm, şi eu şi Monica am experimentat cum e să fii primul. Greu, iar noi nici nu ne afundam prea adânc, băieţii afundându-se încă un nivel după noi. De-aici trag concluzia că nu e o prea mare afacere cu cei mici în turele de iarnă. Sau e, dacă au în rucsac un termos cu ceai cald 🙂

...citește mai departe ↑