meet the sun
apele strălucesc ciudat, narcotic
căci lumina poartă o mască de carnaval,
aerul se opreşte ascuns după uşa pădurii
de prima trântă şi de a norului glas.
o pasăre strigă.
un fir se înclină adânc.
în căuşul palmei nu mai pot apa s-o ţin.
A fotografia fluturi inseamna a deveni una cu iarba, cu vantul, a astepta, a rabda, a pluti chiar, a ramane suspendat, a-ti uita propriile dureri, junghiuri, a-ti urca tremurul la cote paradoxale, inseamna a observa lumea intr-atat de in amanunt incat spectacolul devine incredibil si greu de urmarit, ca o piesa in cinci acte toate jucate deodata, ca o furtuna de emotii, de uimire, de cunoastere si toate astea intr-o nemiscare perfecta si falsa caci te-apropii milimetric si te-apropii, iar momentul in care il prinzi acolo nu e nici pe departe cel final… fotografia e doar un moment, o milisecunda din intalnirea voastra, restul e o stare, o beatitudine pentru ca ramai si observi in continuare miracolul vietii, culorile ei, iti simti respiratia si ti-o simte si el pe aripile-i firave si nu zboara. Ramane cu tine intr-o clipa unica ce nu mai are dimensiune, intr-un timp nemasurabil – tot numai al tau!
Cerul dupa o furtuna si in asteptarea alteia…
Cateodata insa, norii nu anunta nimic. Doar trec si trec si tu te uiti dupa ei lung si te minunezi sau te crispezi, insa ei doar trec… Dorul tau de furtuni e ori copilaresc ori prea esti puternic de unul singur.