Fluturi şi uneori, oameni

fluturas in palma (Argynnis pandora, Cardinal)
A fotografia fluturiînseamnă a deveni una cu iarba, cu vântul, a aştepta, a răbda, a pluti chiar, a rămâne suspendat, a-ţi uita propriile dureri, junghiuri, a-ţi urca tremurul la cote paradoxale, a uita că înaintezi în mlaştină, înseamnă a observa lumea într-atât de în amănunt încât spectacolul devine incredibil şi greu de urmărit, ca o piesa în cinci acte toate jucate deodată, ca o furtună de emoţii, de uimire, de cunoaştere şi toate astea într-o nemişcare perfectă şi falsă căci te-apropii milimetric şi te-apropii, iar momentul în care îl prinzi acolo nu e nici pe departe cel final… fotografia e doar un moment, o milisecundă din întâlnirea voastră, restul e o stare, o beatitudine pentru că rămai şi observi în continuare miracolul vieţii, culorile ei, îţi simţi respiraţia şi ţi-o simte şi el pe aripile-i firave şi nu zboară. Rămâne cu tine într-o clipă unică ce nu mai are dimensiune, într-un timp nemăsurabil – tot numai al tau!

...citește mai departe ↑