Bucegii altfel: doar linişte şi primăvară


Sunt multe de spus despre aceasta tura, de aceea am scris un jurnal si pentru care un rezumat pe masura nu simt c-ar exista. Si da, in Bucegi poate fi pustiu si liniste, chiar incredibil de liniste. Si de frumos. Si asta fara sa ma gandesc la potecile nemarcate, la vaile si la crestele in care alpinistii descopera chipul nevazut al unui munte pe cat de umblat pe atat de bogat in daruire.

...citește mai departe ↑

Moldoveanu în zori, Moldoveanu prin nori

Valea se închide în urma noastră. Ne-a plăcut! Vârful Viştea Mare se ghiceşte undeva acolo sus în dreapta. Mai vin! Până când Făgăraşul îmi va dărui o clipă de senin...

Valea se închide în urma noastră. Vârful Viştea Mare se ghiceşte undeva acolo sus în dreapta. Tălpile ne ard împreună, mâinile se ţin împreună. Andrei mă întreabă dacă mi-a plăcut tura, muntele, Moldoveanul. Da, ştie că da. Ne-a plăcut. Sunt fericită şi tălpile pot arde oricât! Ochii îmi sunt după mure şi alune şi uneori privesc în urmă. Din ce în ce mai scurt căci muntele se pierde în ceaţă şi creste verzi din vârfuri de brazi. Mai vin! îmi promit. Până când Făgăraşul îmi va dărui o clipă de senin… și ca om ce sunt, n-o să mă mulțumesc doar cu una!

...citește mai departe ↑

Cheile Râmeţului – calcar lustruit şi apă pân’ la brâu

SUN
După ce îl încurajasem pe Andrei cu trecem, trecem! că nu e apa așa mare, că nu-s curenți, că n-o să intru chiar toată, a venit și rândul meu! Descălțarea a fost partea ușoară. Apoi dau jos pantalonii scurți, nu destul de scurți pentru cât era apa de adâncă și cu inima strânsă cât puricele intru. Îmi făcusem un plan să merg repejor ca să nu prindă nici apa de veste că-s în ea. Am înghețat instataneu, ca să fiu scurtă! Simțeam cum treptat mi se feliază picioarele până când… până când mai existau doar tălpile mișcându-se la comenzile mele.

...citește mai departe ↑