meet the sun
Chipurile lor îmi erau atât de dragi că, de s-ar fi putut, le-aş fi spus braţelor să se lungească şi să-i adune pe toţi într-o îmbrăţişare care să-i suprindă de câtă putere are în ea Pitica. Şi da, la asta mă gândeam Căpitane, când pierdută preţ de câteva clipe, îmi promiteam să-mi amintesc de seara asta de câte ori mi-o fi greu prin străini…
Oraşul miroase a tei
sub tei ne cresc mii de alei
şi totuşi… ia-mă şi du-mă!
Mă iei?!?
Luella e personajul meu ştrengar. Ea are voie să spună şi să facă ce vrea. Ea are voie să se joace, să încalce reguli, să îndrăznească. Eu sunt cea cu pretenţii mature şi responsabile care o trage mai mereu de mânecă „hai mă Luella, iar mă bagi în belele!” şi ea râde şi râde şi râde… Ştii ce mi-a zis într-o zi??!
în parc mirosea a fân cosit și a toamnă
orașul murea sub a străzilor vamă
în meri mere roșii se-ascundeau de străini
când soarele galben prindea rădăcini
în parc mirosea a fân cosit și a toamnă
umbre lungi mă-ncălzeau ca o haină.
