Rânduri pentru sora mea
Urmează o postare un pic mai personală, care pentru unii poate părea plângăcioasă sau patetică şi dacă nu sunteţi de obicei pe asemenea lungimi de undă, mai bine nu citiţi.
Urmează o postare un pic mai personală, care pentru unii poate părea plângăcioasă sau patetică şi dacă nu sunteţi de obicei pe asemenea lungimi de undă, mai bine nu citiţi.
Am avut un week-end emoţionant, plin de evenimente şi… întrebări căci dincolo de temerile înfruntate, am simţit nou. Botezul Ziua de sâmbătă a fost dedicată în întregime micuţei pe care am botezat-o, Alexandra Ioana. Toate pregătirile şi aşteptările au fost întrecute de emoţia de a ţine un copil în braţe. Sentimentul e… incredibil! Teama de …
Eu – apă de mare sărată
îţi trec printre degete şi toată sarea
ţi-o dăruiesc în palme.
Eu – pădure întinsă şi rară
îmi las iarba înaltă să-ţi vindece
trecerea arsă de soare.
Eu – ochi blând de fiinţă inumană
mă cutremur ruşinat
sub mângâierea genelor tale.
Astfel sunt eu când te privesc pe furiş,
mă tot preschimb din idee-n-idee
până când mă las prinsă.
Dacă ghiveciul gol de pe birou ar fi rămas gol, aş fi fost lipsită de emoţia unei plante care îndrăzneşte iată, să înflorească deja…
Reveniti in poiana refugiului Spirlea, ne-am asezat la masa de lemn de langa si-am scos cina: un mar verde si putina apa. Soarele apunea incet si doar creasta mai era luminata. Fusesem acolo sus. Acolo sus. Acolo. Stateam asezata la masa si aveam senzatia ca e dimineata si ca urmeaza sa plec la drum. Cam puternic sentimentul ala pentru o senzatie. As mai fi urcat o data si inc-o data!
Simteam mirosul stancii in nari, o simteam imprimata in palme, in mine.