Mărturisirile dintre linişti
Nu-mi lipseşte nimic,
dar asta nu mă opreşte să privesc
lumea în ochi
şi să o văd atât de săracă…
Nu-mi lipseşte nimic,
dar asta nu mă opreşte să privesc
lumea în ochi
şi să o văd atât de săracă…
„E iarnă, şi eu stau întins, pe sub cetini,
şi miezul de lavă îl iau şi îl pun
sub creştet, şi tot nu adorm.
Şi, întruna,
din mine spre tine răsar şi apun. ”(Nichita Stanescu, Visul unei nopţi de iarnă)
Lumea crede ca sufletul pereche e cineva cu care te potrivesti la fix, toti isi doresc sa fie asa. Dar sufletul pereche e o oglinda, e ala care-ti arata toate chestiile care te trag inapoi, ala care-ti atrage atentia asupra ta insati, ca tu sa-ti poti schimba viata.
impotriva celor ce-si acopera ochii, dar isi rasfira degetele ca sa priveasca printre!
Când a văzut-o prima ora stătea aşezată pe treptele Facultăţii de Istorie, în dreptul staţiei de autobuz. In mână ţinea o carte atârnată doar de una dintre coperţi, iar cartea îşi bălăncănea în vânt partea suspendată ca şi cum îsi işpăşea cu resemnare o pedeapsă, aceea de a nu fi fost îndeajuns.