Șaua Joaca a dorului meu. Mărturisiri

M-am dus să văd, în sfârșit, munții, am privit minute bune spre creasta pe care nu voi ajunge curând, mi-am desfătat privirea cu galbenul culmilor peste care seceta sau toamna au scris deja un nou capitol, dar m-am recules cu adevărat în fața unei grote miniaturale. M-aș fi făcut furnică și m-aș fi ascuns o vreme acolo…
Poate că despre asta e vorba când mergi pe munte, să-l impresionezi pe singurul om care așteaptă cu adevărat să fie impresionat: tu.
Cât despre această impresionare, fiecare înțelege ce vrea, cât vrea, dar în materie de munte nu cantitatea sau vârfurile sau admirația/invidia celorlalți te fac montaniard, munțoman sau oricare alt titlu la care oricum nu ader și de care încerc să mă delimitez cât pot.

...citește mai departe ↑

Măgura Branului, partea estică – la aniversare

Mi-am luat concediu, mi-am pus hainele cele bune, am dus copila la creșă și-am plecat pe munte. Ambalate în soare și priveliști de care nu m-aș putea sătura, cele câteva ore de drumeție domoală alături de Andrei au fost cadoul perfect. Încep să mă prind că cele mai faine aniversări abia acum încep, când știu ce să fac cu ele…

...citește mai departe ↑

4 zile în Cernei-Mehedinți. Domogledul

Trasee muntii Mehedinti.

Greu cu munții care-s departe, scumpi vederii și dragi sufletului!
Mie cu atât mai mult cu cât n-am crescut prea departe de ei, ba am și venit în zonă cu excursii școlare, dar accentul nu se punea pe trasee. Îmi amintesc prea bine că-mi doream să urc tot mai sus, ceva, ceva tentative având eu, de una singură sau cu colegii. Cea mai arzândă dintre dorințe pe vremea aceea era să urc la Crucea Albă, nu știu de ce, cred că era singurul traseu de care auzisem și iată că după aproape 20 de ani am ajuns. Mi-a luat ceva, nu? Crucea m-a impresionat prin simplitatea ei, dar mai mult alura temerară a pinilor, crestele calcaroase, jocul vântului cu norii…

...citește mai departe ↑

iubesc munții…

Muntii Fagaras

Mă plimbam prin casă cu o cană caldă între palme și într-o liniște a gândurilor a tunat: munții! Mi-au dat lacrimile instant, lacrimi și gol în stomac, lacrimi și dor. Să-i văd măcar, să le miros apropierea, să-i simt sub tălpi e deja extaz! Rar am simțit pentru oameni ce simt pentru munți. Și dacă de la oameni am vrut ceva, de la munți nu vreau nimic, ei îmi dau totul de fiecare dată când știu să cer de la mine.

...citește mai departe ↑

La aceeași adresă

Vedere spre Muntii Ciucas.

Trăim la capătul unor scări și în spatele unei uși pentru care schimbăm uneori cheile, decorul, orașul, chiar și țara. Dar visăm, iubim, scriem la aceeași adresă. Tot ce căutăm prin lume, tot ce supraviețuiește împachetării-despachetării, tot ce ne spunem în clipa plecării-revenirii, tot ce nu putem sacrifica când totul e de vânzare, e acasă al nostru, acela interior, cel mai de preț, dar fără de chirie sau rată.

...citește mai departe ↑

Pagina 123