Cu fiecare-ţi prag de iarnă
Şi nu vom spune lumii niciodată
Că ne-am iubit nesăbuit, acid
Că lumii ne-am dedat perfid
Sub stratul tot mai gros de mască
Şi nu vom spune lumii niciodată
Că ne-am iubit nesăbuit, acid
Că lumii ne-am dedat perfid
Sub stratul tot mai gros de mască
In vietile noastre apar si dispar oameni. Cu unii dintre ei ne imprietenim brusc, ne marturisim sufletele, ne golim pentru un timp de suferinte trecute, ne vindecam de unele si ne producem altele noi… si dupa o vreme in care se consuma intens „schimbul de vieti” cum ii spun eu… unul dintre cei doi iese… pe usa din dos mai degraba si gata! Pleaca fara un adio, fara un pe curand… fara sa traga usa dupa el. Celalalt… mai ingana ceva un timp, mai asteapta si apoi isi continua si el viata.