meet the sun
Am găsit cafea lângă filtrul de la hotelul unde stăm. Pentru un iubitor de licoare neagră ăsta este un început bun. Am ajuns aseară devreme pentru ora locală, târziu pentru ora de peste ocean pe care am lăsat-o în urmă.
Știu că toată lumea așteaptă această primă postare 😀 Vă avertizez că prea multe impresii nu sunt că n-am apucat să văd prea multe.
A fost un concediu în care mi-am amintit mult prea des că am 30 de ani deja… Nu știu de ce, îmi bântuiau mereu gândurile cifrele astea două și mă trezeam chinuindu-mă să-mi amintesc ce se întâmpla acum 3 ani, acum 6 ani, acum 10 ani și tot așa… Uneori aveam senzația că sunt încă foarte tânără, că mă grăbesc aiurea și că voi ajunge prea devreme, alteori că vârsta asta e o farsă, că mă simt de 40+…
In asteptarea cuvintelor am conturat gandului lumina
si-am linistit nelamurirea inlantuind-o.
Apoi,
– Cauta, sadeste si cresti din tine !
– Dar sunt deja Aici, cu radacinile-adancite !
– Oglinzile nu mint. Cat ai sa mai astepti ??!
– Pana devin duminica-ntre dimineti.
Ma gandeam ca azi e o zi de Miercuri cu iz de Luni,
ca duc o lupta inutila cu somnul ce ma fixeaza cu ochi mici si in care am aruncat deja cafea pe post de praf,
ca am o criptograma in loc de Buna dimineata!
Era cald, prinsesem loc sa stau jos si nu aveam in minte decat finalul neasteptat al inca uneia dintre prozele scurte a lui Boris Vian. Privesc peronul. Citesc mare Politehnica. Eu, nu stiu cum sa va spun, dar aici cobor!