Arc peste timp și blog

În toamna aceasta se vor împlini unsprezece ani de când am acest blog, de când am simțit nevoia să am un loc al meu unde să scriu, un loc-cafenea, unde nu ești chiar singur ca între patru pereți cu o foaie albă în față. Mai întâi blogul a fost anonim și discret, apoi m-am scos la înaintare și mi-am asumat anumite păreri și povești, iar de o vreme rețeaua socială pe care nu mă omor cu promovatul, lasă blogul într-un colț discret ce începe să-mi placă tot mai mult: oare pot din nou să scriu ce-mi trece prin suflet?!?

...citește mai departe ↑

Banal


Cum se rupe șiragul
așa simt că mă împrăștii de la gâtul zilei;
mărgelele din mine se rostogolesc sub frunze,
descriu cărări în nisip,
țopăie unu-doi-trei,
o iau la vale accelerând în obstacole,
în timp ce altele rămân pe ața coaptă
cu spații între ele de parcă ar forma cuvinte
pe care nu am curajul să le citesc:
dacă aflu ceva atât de banal despre mine
încât trag de un capăt și mă destram pentru totdeauna?

...citește mai departe ↑

Întrebarea

– Ce crezi mamă, te poţi vindeca de depresie prin credinţă? N-am ştiut a-i răspunde. Mă copleşea tonul prietenesc cu care mă întrebase. Intimitatea. Sfiala. Încrederea. Vine o zi când oamenii se uită în ochii tăi şi aşteaptă ceea ce tu nu ştiai deja că le poţi da.

...citește mai departe ↑

portocaliu

Nu-mi pare rau ca traiesc! Ca m-am nascut! Ca ma cunosc, ca va cunosc! Aceste vorbe le spun, nu le scriu. Tocmai am terminat de citit Fata cu portocale a lui Jostein Gaarder. Da, da, la serviciu… mai erau cateva pagini si nu mai puteam astepta. Poate ca scriu acest post sub influenta cartii, dar

...citește mai departe ↑