Ceaiul de la ora 5… la Cabana Postăvaru

Ce ar putea fi atrăgător vara la un masiv pe care pârtiile de schi și drumurile îl descojesc fâșii fâșii de pădurile sale? Sau cum ai putea să vezi frumusețea muntelui dincolo de instalațiile tăcute de fier și cablurile lor?
Ei bine, răspunsul e în poteca marcată ce te poartă în serpentine prin pădurea molizilor falnici, cu muri și zmeuri din belșug, cu ferigi și mușchi și flori chiar și în septembrie, traversează pârtiile cosite cu o iarbă verde de primăvară, te îmbie cu priveliști largi spre Țara Bârsei, ca mai apoi să te invite pe terasa uneia dintre cele mai pitorești cabane de la noi de unde ți se arată și Craiul și Bucegii. Nu-i destul? Atunci continuă până pe vârful Postăvaru și mai vorbim.

...citește mai departe ↑

Început de septembrie cu prietenii. Prin Ciucaș

Când am fost plecată din țară ori mă împiedica ceva să merg pe munte, nu era of mai mare ca acela de a lipsi de la turele cu prietenii. Și nu pentru că atunci ar fi aventura mai mare sau vârfurile mai semețe sau cine știe ce traseu de nemaifăcut, ci pentru că suntem împreună pe poteci. Muntele e la fel de frumos mereu, aproape neschimbat în cursul umilelor noastre vieți, dar noi cei legați de prietenie suntem mai greu de sincronizat, de adunat împreună. Au fost și vor mai fi vremuri și munți de umblat singur, de umblat doar în doi, în trei, de cucerit sau de contemplat, însă nu vor fi niciodată prea multe clipele cu noi toți înșirați pe o culme.

...citește mai departe ↑

La Mălăiești pe cel mai scurt drum

Puține cabane din Carpații noștri au parte de priveliștea Cabanei Mălăiești, așa se explică și faptul că e una dintre cele mai vizitate și recomandate printre amatorii de drumeții. Acesta e unul dintre motivele pentru care am ales ziua de vineri pentru a urca la cabană, să fie mai puțină lume, dar totodată, și mai multă liniște (și mai puține elogii faptului că-mi port copila, nu că n-aș fi mândră, dar observ că mă cam inhibă genul ăsta de atenție). Și cum nu mă leagă nimic deosebit de cabană, recunosc, îmi era mai dor de Căldarea Mălăiești, o adevărată citadelă de piatră ce reușește de fiecare dată să mă impresioneze.

...citește mai departe ↑

Drumeția de nouă luni la Curmătura. II


Am ajuns la Cabana Curmătura de nenumărate ori; e unul dintre acele trasee clasice care nu își pierde farmecul decât, poate, în ochii celor mai mult iubitori de aventură montană decât de munte. Uneori doar până la cabană, alteori în trecere, cu prieteni mulți sau în doi, în trei, vara sau iarna. Am urcat însărcinată în nouă luni – a fost ultima drumeție cu Făptura la purtător, iar acum a venit vremea să o duc și pe cea mică, la cele nouă luni ale ei, vârstă la care nu știu cât pricepe ce este muntele, dar știu sigur că îi place să fie purtată și nu pare defel plictisită.

...citește mai departe ↑

O zi pe grohotișuri

grohotisuri Piatra Craiului

De când s-au aliniat planetele – și perseidele – cu mers la Plaiul Foii, întâlnit cu o parte din prieteni, dormit la cort și drumeție de la sine înțeleasă, mi-a fugit mintea la cele câteva locuri unde cresc flori de colț chiar în poteca marcată, fără să fie nevoie să ajung pe creastă. Mi-am dorit să văd grohotișuri și capre negre.

...citește mai departe ↑

Pagina 1234