Marathon 7500, doar “O dată la Omu”

Să alerg alături de Andrei, să fiu din nou în Bucegi după o pauză de zece luni, să am parte de ceață și soare în dozele care fac muntele misterios și pitoresc, să revăd poteci dragi încărcate de amintiri fel de fel, să urc, să urc, să urc!, să țopăi peste pâraie, să mângâi cu privirea florile, să fac poză după poză ca în vremurile bune, să aștept cu emoție finișul unde prietenii și, mai nou, o copilă mă așteaptă – cam asta e ceea ce numesc eu concurs pentru suflet. În clasica întrecere cu noi înșine, pulsul și zâmbetul au turat intens bucuria de-a fi pe munte, iar eu una am câștigat tot ce aveam nevoie!

...citește mai departe ↑

Brașov Marathon 2018. Primul semimaraton muncit

Îl abia așteptam din februarie. Dacă spun că m-am antrenat pentru acest semimaraton, ar fi trebuit să existe și o strategie, dar am aflat la final că de fapt nu am avut-o. M-a ajutat enorm să urmez un program de alergare și să cresc distanțele și uneori, viteza, m-a făcut să ies din casă chiar și atunci când eram obosită și fără chef. Mi-au plăcut multe dintre alergări, au fost și relaxante, terapeutice, motivante și muncite la un loc așa cum o cursă n-are cum să fie. Sau nu o cursă de-a mea unde evident încerc să folosesc toate resursele căci așa e atunci când alergi rar la câte un concurs: devine un eveniment, o arteziană de emoții, vrei să recuperezi timpul considerat pierdut, un fel de totul sau nimic.

...citește mai departe ↑

Când nu alerg, mă gândesc la alergare


Alergarea este în continuare o terapie, un mod de-a fi în natură, iar când e nevoie – o evadare, însă componenta strict sportivă capătă mai multă atenție din partea mea. Probabil și pentru că la 37 de ani nu mai vreau să trăiesc pierdutul vis adolescentin, ci să mă bucur de mișcare în mod constant și pentru cât mai mult timp posibil. Pe de altă parte, nici nu era greu să evoluez în direcția asta de când am dealul în spatele casei și goana s-a transformat în stil de viață.

...citește mai departe ↑

Maratonul Piatra Craiului 2015

MPC-ViorelMicu-1

Dacă în alți ani abia așteptam să trec pe sub poarta Sosirii, acum amânam… parcă nu-mi venea a crede.
Un MPC care a început dureros, pe la kilometrul 4 deja „abandonasem”, dar durerea din dreapta a trecut subit și am hotărât să mă simt bine cât ține, fără tactici, dozare de efort, conștientă că oricând poate să doară din nou.
Carpe diem.
Am iubit pantele pe care le-am urcat, am alergat cu drag pe grohotișuri, am lăcrimat la aplauzele voluntarilor de peste tot și m-am hrănit cu fericire pe poteca spre Zărnești plină de brândușe peste care, când și când, un fluturaș zburda, renăscut și el de superba zi de toamnă.
După 5h32′ treceam linia de sosire, a doua fată.
Felicitări Cindy și tuturor fetelor, data viitoare fiți în locul meu, senzația e incredibilă!

...citește mai departe ↑

Rarău Radical Race 2015

z2-RarauRR-2-w.jpg

Pe când primul maraton montan din România, Maratonul Pietrei Craiului ediția a X-a, bate la ușă cu sutele lui de alergători, vă amintesc, unora dintre voi, de concursurile mici și intime, ca în vremurile de început. Chiar dacă nu știam pe nimeni la poalele Rarăului, unde s-a întâmplat să mă nimeresc, am simțit atmosfera caldă creată de cei ce se cunosc și împărtășesc patima mersului sau alergatului pe munte. Un concurs mic, dar bine organizat, iar faptul că startul, sosirea, masa și premierea au fost toate în același loc au întregit cumva evenimentul – socializarea e tare plăcută după alergare 🙂

...citește mai departe ↑

Ciucaș X3 2015 sau de ce maratoanele nu se uită

ciucas-x3-penelL-4

Ciucaș X3 – cel mai bun maraton al meu de până acum, cel mai frumos, e maratonul unde starea de spirit a învins una câte una neplăcerile cauzate de lipsa… antrenamentului. A fost o surpriză podiumul la categorie, m-am simțit copleșită de emoție când am văzut clasamentul – alergarea montană a evoluat mult în ultimii ani, nu mai „prinzi podiumul” doar dacă mergi bine pe munte și alergi când ai timp sau chef.

...citește mai departe ↑

Retezat SkyRace 2015, Custura adevărului

RSR-colaj

M-am dus sute de kilometri să văd un munte drag și am sfârșit alergându-l. M-am întors sute de kilometri tânjind după nevăzutul munte de sub tălpi și din nori, cu mâinile goale, cu picioarele ușoare, cu o tăcere interioară ca de stâncă. Mi-am primit atâtea lecții că nu mi-a ajuns o săptămână pentru recuperare sufletească – dacă tot n-a fost să fie febră musculară. Pentru mine RSR-ul n-a fost un concurs frumos ci un concurs-școală.

...citește mai departe ↑

Pagina 12345