Crosul 15 Noiembrie – un experiment reușit, o organizare „merge și-așa”

Suntem în an centenar, locuiesc în Brașov și am văzut anul acesta documentarul „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. În 15 noiembrie 1987, în plin comunism obedient, muncitorii de la Autocamioane Steagul Roșu s-au revoltat și au pornit din fabrică spre Prefectură. A fost prea devreme să înceapă Revoluția, dar a fost un semn că se poate. Crosul își propune să refacă traseul revoluționarilor, să comemoreze curajul lor și a ajuns iată la ediția 29.
Dar cum suntem români… aproape în fiecare an acest cros lasă un gust amar multor alergători (mai ales celor care au participat și la alte competiții), dovadă că nici nu mi-a fost recomandat. Am participat din motive personale, dar și simbolice și probabil voi reveni la bicentenar (haha) sau când se vor schimba anumiți oameni implicați în organizare.
Altfel, sunt foarte mulțumită de rezultatul personal, am savurat intensitatea cursei.

...citește mai departe ↑