meet the sun
În realitate la capătul vagonului nu așteaptă sensul vieții, ci toaleta. Nu-mi trebuie un pretext să merg și să privesc prin geamul murdar. Pe primele locuri din spate stau controlorii. Unul mă avertizează că nu e voie să faci poze în tren, altul îmi alimentează orgoliul: se vede frumos, domnișoară, e de la ceață! Da, de la ceață, îl îngân. Închid aparatul și mai privesc câteva clipe, controlorii tac, ceața accentuează ideea de infinit, de învârtire în cerc, de buclă a timpului…
Printre turele de tot felul un loc special îl ocupă cele lejere, de plimbare, în care nu te grăbeşti spre destinaţie şi în care e musai să rămâi să dormi la o cabană. Dacă la toate acestea adaugi şi faptul că n-ai fost încă la o anume cabană sau ai fost aşa de demult că mai vrei o dată, atunci Mălăieşti devine o destinaţie numai bună de un week-end de noiembrie când mai toată ţara moţăie sub un plafon aşezat de nori gri. Aveam să aflăm că deasupra norilor muntele se scălda în soare.
Valea se închide în urma noastră. Vârful Viştea Mare se ghiceşte undeva acolo sus în dreapta. Tălpile ne ard împreună, mâinile se ţin împreună. Andrei mă întreabă dacă mi-a plăcut tura, muntele, Moldoveanul. Da, ştie că da. Ne-a plăcut. Sunt fericită şi tălpile pot arde oricât! Ochii îmi sunt după mure şi alune şi uneori privesc în urmă. Din ce în ce mai scurt căci muntele se pierde în ceaţă şi creste verzi din vârfuri de brazi. Mai vin! îmi promit. Până când Făgăraşul îmi va dărui o clipă de senin… și ca om ce sunt, n-o să mă mulțumesc doar cu una!
După deltă şi mare, urma inevitabil munte şi cu toate că vremea s-a anunţat total neprietenoasă, ziua de duminică a fost rezervată ambiţiilor pinguineşti. Iniţial eu şi Mike ne făcusem planul încă de la plecarea din deltă să plecăm în recunoaştere şi antrenament pentru un anumit maraton la care, cel puţin eu, ţin foarte mult să particip cu toate că genunchiul mi-a dat peste cap multe dintre planurile anului 2011.
La o cabană dragă
sub creasta muntelui drag
alături de prietenii dragi
De-ar începe fiecare zi așa,
de-am putea deschide ferestre pentru suflet
Dacă îţi propui să dai peste cap planurile de week-end ale prietenilor(20-21 nov), este bine să începi de luni cu un ultimatum din scurt, până marţi. E prima etapă şi cea mai importantă. Pe scurt, mă rodea să fac tura asta cam de multişor şi cum semnalele păreau favorabile din toate părţile, am ascultat de vocea impulsivă a omului ajuns seara acasă după muncă – adică nu prea odihnit – şi am trecut repede în revistă munţii prin care am mai fost şi de care am cât de cât habar, dar care să şi aibă un farmec aparte. A câştigat Craiul! N-am apucat bine să studiez harta şi posibilele trasee că deja nu mai puteam da înapoi.