meet the sun
Mă uit zilnic la el, cu ochii minții sau cu cei căprui, scriu și descriu de parcă aș coase și descoase, iar la final pânza rămâne albă, însă uzată, muncită. Așa se uzează și cuvintele, ideile, scopurile. Ca atunci când povestești tuturor o întâmplare și după foarte multe versiuni, mai scurte sau mai detaliate, dispare cu totul nevoia de împărtășire sau rămâne una mecanică, fără vervă.
Aș măsura timpul în vieți de copil: acolo unde adulții plâng, se vaită, se milogesc vieții, copiii se joacă.
Reveniti in poiana refugiului Spirlea, ne-am asezat la masa de lemn de langa si-am scos cina: un mar verde si putina apa. Soarele apunea incet si doar creasta mai era luminata. Fusesem acolo sus. Acolo sus. Acolo. Stateam asezata la masa si aveam senzatia ca e dimineata si ca urmeaza sa plec la drum. Cam puternic sentimentul ala pentru o senzatie. As mai fi urcat o data si inc-o data!
Simteam mirosul stancii in nari, o simteam imprimata in palme, in mine.