Noapte albă cu pârș, zori de zi cu capre negre. Răsărit pe creasta Craiului

Nu pot să dorm, nu mă lasă urechile ciulite. Sunt scufundată în sacul mare și gros ca un vierme de mătase în gogoașă, adâncindu-mă în liniștea muntelui printr-un efect psihedelic al stării de veghe în care nu pot distinge dacă și cât am dormit, alunecând într-una dar fără a părăsi scândura tare de sub saltea. Colocatarul refugiului s-a prins că doi din trei musafiri dorm și e timpul pentru rondul de noapte. Dacă are măcar un neuron în plus, acela e al umorului căci mi-l închipui rânjind când îmi trece prin preajmă, iar eu foșnesc amenințător piciorul. Mă închipui dormind când nu-l mai aud, dar îl simt cum stă acolo și mă privește.

...citește mai departe ↑

Piatra Craiului – nordica prin nori, capre negre și o noapte de pomină

Piatra-Craiului-Nordica-7318.jpg

La capătul unui marș lung cât o zi de vară, pui cortul chiar pe creastă, cu răsăritul într-o parte și apusul în alta, capre negre se apropie curioase, vântul începe să rostogolească norii la picioarele tale și iarba înaltă foșnește de parcă armate de picioare imaginare ar umbla-o, luna se ridică peste Bucegi de începi să vezi ca ziua spinarea de dinozaur a crestei Craiului, mai târziu, abia îți găsești un loc de contorsionat trupul istovit printre pietrele de sub cortul montat cu maximă îngăduință pe terenul nepotrivit, iar vântul ce pare să facă parapantă din cort se oprește două secunde, suficiente însă pentru a spera în nesomnul tău că poate s-a oprit și, abia atunci, șuieratul turbat din înaltul cerului se prăvălește peste tine și într-a treia secundă cortul redevine o barcă în furtuna ierbii…

...citește mai departe ↑

Moldoveanu în zori, Moldoveanu prin nori

Valea se închide în urma noastră. Ne-a plăcut! Vârful Viştea Mare se ghiceşte undeva acolo sus în dreapta. Mai vin! Până când Făgăraşul îmi va dărui o clipă de senin...

Valea se închide în urma noastră. Vârful Viştea Mare se ghiceşte undeva acolo sus în dreapta. Tălpile ne ard împreună, mâinile se ţin împreună. Andrei mă întreabă dacă mi-a plăcut tura, muntele, Moldoveanul. Da, ştie că da. Ne-a plăcut. Sunt fericită şi tălpile pot arde oricât! Ochii îmi sunt după mure şi alune şi uneori privesc în urmă. Din ce în ce mai scurt căci muntele se pierde în ceaţă şi creste verzi din vârfuri de brazi. Mai vin! îmi promit. Până când Făgăraşul îmi va dărui o clipă de senin… și ca om ce sunt, n-o să mă mulțumesc doar cu una!

...citește mai departe ↑

Retezat. Actul III. Bună dimineaţa, Retezat!

Şi când un zgomot se aude în stânga mea, nici n-apuc să tresar! O capră neagră mă privea curioasă de lângă lac. O privesc şi eu, Micuţa e deschisă, o încadrez şi pac, o prind în poză. Sunt tot mai rare caprele negre în Retezat şi nu vreau să o sperii de nici un fel. Mă bucur că am văzut marmote, acum capra, iar ursul sigur nu vreau să-l văd. Ea se retrage şi începe a urca pe poteca marcată. Din când în când se opreşte, mă priveşte şi mă “psfâfâie”. Eu merg foarte încet, să-i las timp să se retragă, dar nici ea nu se prea grăbeşte. Scoate într-una sunetele alea şi chiar mă amuză cum mergem regulamentar pe traseu, păstrând distanţa. Suntem doar noi două şi ecoul căldării.

...citește mai departe ↑

Pagina 12