[Jurnal în mișcare 01’23] Normalitatea e fără câini liberi pe câmp

Altstatten running ianuarie 2

Nu mi s-au întâmplat prea multe în prima lună a lui 2023, dar moartea Anei m-a șocat și, după atâtea zile, încă sunt afectată. Indiferent de taberele care s-au format, pe mine mă dezamăgește profund lipsa de reacție a celor care merg pe munte și a celor care aleargă. Ei știu prea bine situația, că sunt câini absolut peste tot, haite adesea, că nu e sigur să mergi singur mai pe nicăieri. Pentru că sunt câțiva „viteji” care imediat sar să te facă cu ou și cu oțet dacă-ți recunoști teama de câini, oamenii preferă să tacă. O tăcere ca o tragedie continuă.

Eu alerg aici pe câmpuri, pe dealuri și, dacă aud o mișcare undeva, nu mai tresar de frică, ci de curiozitate: poate e o căprioară. Știți că nu mă omor după Elveția, dar faptul că nu au câini liberi e un plus. Normalitatea e ca omul să alerge/meargă pe oriunde poftește fără să fie alergat de „cei mai buni prieteni”… ai cuiva, ai nimănui sau poate ai românilor needucați, cu ură de semeni sau cu nesimțire crasă. Cu mentalitate de acum x secole. Dacă cei care fac mișcare, prima linie cum ar veni, sunt atât de nepăsători, „iubitorii” de normalitate anormală vor învinge. Vor trăncăni și vor fi singurii care vor conta. Ca și până acum.

Ana a murit degeaba. Iar eu simt o furie pe care mi-o pot explica… din păcate.

...citește mai departe ↑