Prea puțin pe Piatra Dragoslavelor

De fiecare dată când ajung într-un masiv nou încerc să înțeleg acel munte, să îmi fac o idee de profilul său geografic, dar și de specificul rocilor, al pădurilor, al potecilor. Căci frumoși sunt toți munții, dar fiecare are o particularitate pe care e interesant să o dibuiești, să simți că ai și învățat ceva, nu doar că ți-ai recreat mintea sau că ai făcut mișcare. Iar concluzia mea după această mini drumeție e că habar nu am cum sunt Munții Leaota, iar de neașteptata creastă a unei mici părți din Leaota – Muntelui Prislopului – m-am bucurat prea puțin. Și pe ploaie. Și cărând copilul. Nici măcar nu caut motiv să revin, trebuie.

...citește mai departe ↑

Scurte drumeții în Munții Șureanu cu plecare din Costești


Sunt multe locuri din Carpați unde prea rar am ajuns sau chiar deloc, iar Munții Șureanu se înscriu în această listă lungă. Nici de data asta nu simt că am „bifat” prea multe, dar am început să-mi fac o imagine despre cum arată și ce au de oferit unui drumeț pasionat în egală măsură de păduri, floră, pajiști și înălțimi. Aș descrie Șureanu în două cuvinte: verde și liniște, însă dacă trec de impresia aceasta de suprafață, e un labirint de dealuri, sălbăticie, drumuri și întrebări: cum trăiesc oamenii acum? cum trăiau dacii atunci?

...citește mai departe ↑

La final de an pe sub creste de Crai alb


Tropăiala de final de an cu câte un pic din toate: zăpadă, gheață, soare, vânt, prieteni dragi, Miruna la mami, Miruna la tati, ciorbe și plăcinte la primitoarea cabană Curmătura, bocanci scoși de la naftalină, picioare roase, obraji fierbinți, Prăpăstii la frontală, dulcea oboseală de după.

...citește mai departe ↑

La Amfiteatru – din Moieciu de Sus în sus, pe ulițele drumețului portocaliu

Când zilele frumoase sunt cam numărate, nu-i de stat acasă! Ăsta e unul dintre motivele pentru care mamele noastre și-au făcut drum spre Brașov, să sărbătorim ultima explozie de culoare a toamnei, și în ce loc mai pitoresc se putea merge dacă nu pe colinele dintre Bucegi și Piatra Craiului. Acolo unde toamna și primăvara sunt anotimpuri de pus în ramă… dacă urci pe culmi.

...citește mai departe ↑

Prin Bucegi, printre anotimpuri

M-am întins în cele de urmă cu totul pe iarbă. Era aspră, am simțit-o intrând în pielea capului, dar știu că dacă insiști îți cuibărești locul și-ntre pietre darămite pe iarbă. Peste mine, Miruna, râdea și încerca să culeagă câteva fire. Mâna îi pleca cu hotărâre din strânsoarea marsupiului, dar smulgerea se transforma într-o atingere fină, un soi de salut pe care numai bebelușii ar putea să-l explice. Soarele se juca de-a mai rămâi puțin pe muchia Doamnele. Se juca cu dorința mea de-a ne uita timpul, de-a trăi clipa aceea într-o lungă apăsare a tastei spațiu. Îl simțeam pe obraji, pe tâmple, pe pleoapele întredeschise, îl simțeam în tot corpul radiind din iarba caldă. Era atât de bine, atât de atât de atât… Apoi muchia s-a înălțat și-n umbra ei ne-am reluat coborârea cu soarele luminând aurit culmile dinainte-ne.

...citește mai departe ↑

Pagina 123