Lecție de sinceritate pe Sorica: eu nu fac schi de tură, eu urc pe foci și cobor pe pârtii

Titlul spune tot, aș putea să vă scutesc de text. Sau să vă scutiți singuri. Dar o să povestesc această experiență cu care eu sunt împăcată și pe care mă simt datoare să o dau mai departe căci sunt câțiva oameni pe care încercările mele în ale schiului de tură i-a motivat să se apuce. Poate și pentru că nu m-a interesat niciodată să dau bine, să omit părțile nasoale, neputințele, dar am excelat în a mă bucura pentru toate micile victorii. Începătorii motivează și stârnesc spiritul, avansații provoacă invidie și stârnesc tehnica. Așa cum există și nervi când crești un copil, așa există și tot felul de frici în reușitele tale, inclusiv teama (sau mândria) de-a te expune. Cineva undeva va râde de tine, te va judeca, întotdeauna există un priceput arogant care te va atinge unde te doare. Că așa sunt unii oameni, iar când primesc lecții de la propriile experiențe, îmi promit să nu fiu ca ei.

...citește mai departe ↑

Un pic de Bai

Baiului-45.jpg

Socotesc timpul și totuși îi pierd măsura în rutina ultimelor luni. Sunt multe lucruri noi de care am parte, dar chiar și noul perseverent poate deveni o rutină. Poate de-aceea duminică m-am trezit de dimineață și m-am pregătit pentru drumeție cu un entuziasm proaspăt. Un pic de Baiului înainte să se pună ploaia, un pic de Baiului ca refacere a lui Mike după maraton, un pic de Baiului să stea la povești două prietene, un pic de Baiului în aprilie e uneori tot ce ai nevoie.

...citește mai departe ↑

Turul Clăbucetelor în alergare uşoară


După multe săptămâni se strânsese un dor de munte aproape nebun şi chiar dacă prognoza prevestea o duminică furtunoasă, aveam două opţiuni de evadare la munte. Am ales o tura de alergare prin Baiului cu Mike si Radu, o tura cu privelisti superbe si cu multe poteci prin padure pe unde ploaia ne-a tot urmarit, dar n-a reusit sa ne prinda 😀

...citește mai departe ↑

Prin pădurea Baiului

Pufoasă şi înaltă, primindu-ne cu uşurinţă până deasupra genunchilor, zăpada ne-a convins după câţiva paşi că prea departe nu aveam să ajungem. Planul de plimbărică de-acasă devenea astfel, imposibil de nerespectat.

Cristi s-a instalat în fruntea micului pluton şi a început să bată urme. Cum voiam să-l ajutăm, şi eu şi Monica am experimentat cum e să fii primul. Greu, iar noi nici nu ne afundam prea adânc, băieţii afundându-se încă un nivel după noi. De-aici trag concluzia că nu e o prea mare afacere cu cei mici în turele de iarnă. Sau e, dacă au în rucsac un termos cu ceai cald 🙂

...citește mai departe ↑