Trăiesc din amintiri
Mai greu decât să recunoști frustranta stare de a trăi din amintiri e să te simți blocat în ea, să simți că nu poți face nimic.
Mai greu decât să recunoști frustranta stare de a trăi din amintiri e să te simți blocat în ea, să simți că nu poți face nimic.
Mă uit zilnic la el, cu ochii minții sau cu cei căprui, scriu și descriu de parcă aș coase și descoase, iar la final pânza rămâne albă, însă uzată, muncită. Așa se uzează și cuvintele, ideile, scopurile. Ca atunci când povestești tuturor o întâmplare și după foarte multe versiuni, mai scurte sau mai detaliate, dispare cu totul nevoia de împărtășire sau rămâne una mecanică, fără vervă.
M-am trezit de dimineaţă înaintea alarmei, afară era ceaţă, ningea, caloriferul era rece, sub plapumă cald şi drag.
M-am trezit mai apoi, după alarmă, afară era lapoviţă, prin casă uşor întuneric, senzaţia de casă lungă dată de holuri şi alinierea uşilor îmi dă mereu un sentiment de tunel pe care trebuie să-l străbat din cuibul meu spre lume.
Şi anul trecut de 1 Martie a nins (morala: de-asta e util blogul şi mai ales, pagina cuprins , am pus una sus în bara de meniu ca să mă pot uita mai uşor la ce-am scris acum un an sau doi sau chiar trei).
mă tot roagă
din iarbă trei sepale
să deschid ochii…