[Jurnal în mișcare 03’26] astenie cu… fulgi

astenie de primăvara flori mov in zapada

Parcă nu era suficient că sufăr de astenie de primăvară cronică, dar iarna care nu știe să plece și primăvara care se face că vine se iau la întrecere cu răbdarea mea. De obicei, astenia mă lovea la vremea ninsorilor din corcoduș, nu a fulgilor, sub soarele brusc arzător și nu sub cel cu dinți…

Martie a început bine, dar a devenit pe parcurs un fel de test fizic și psihic, frustrant deopotrivă. Așteptam de pildă topirea zăpezii să reiau turele pe munte, dar a nins mai mult ca în decembrie. Sau câteva grade în plus ca să nu mai alerg cu mănuși. Știu că e ceva ce ține de clima locului și de activitățile preferate, dar sunt totuși patru luni de iarnă. Ce se simt până la os.

...citește mai departe ↑

La jumătatea vieții

la jumătatea vieții 45

Am scris și rescris aceste rânduri în minte încât nu știu ce a mai rămas din ele. Trebuia să le public chiar pe 15 martie, dar buna dispoziție de dinainte de ziua mea s-a transformat treptat în opusul ei. Pe cât de mult îmi place primăvara, pe atât de mult mă afectează astenia specifică. Pe cât părea că am stabilizat o pace interioară, pe atât de fragilă s-a dovedit. Iar asta nu a avut de-a face cu împlinirea celor 45 de ani și simțitul la jumătatea vieții, ci cu acea întoarcere constantă la cine sunt de fapt, un suflet complicat și neliniștit.

...citește mai departe ↑

N-am abandonat blogul

Postavaru-Crucuru-390.jpg

Mă uit zilnic la el, cu ochii minții sau cu cei căprui, scriu și descriu de parcă aș coase și descoase, iar la final pânza rămâne albă, însă uzată, muncită. Așa se uzează și cuvintele, ideile, scopurile. Ca atunci când povestești tuturor o întâmplare și după foarte multe versiuni, mai scurte sau mai detaliate, dispare cu totul nevoia de împărtășire sau rămâne una mecanică, fără vervă.

...citește mai departe ↑

Eşti ca oricare

Ceahlau soare padure raze

M-am trezit de dimineaţă înaintea alarmei, afară era ceaţă, ningea, caloriferul era rece, sub plapumă cald şi drag.

M-am trezit mai apoi, după alarmă, afară era lapoviţă, prin casă uşor întuneric, senzaţia de casă lungă dată de holuri şi alinierea uşilor îmi dă mereu un sentiment de tunel pe care trebuie să-l străbat din cuibul meu spre lume.

...citește mai departe ↑

Pagina 12