Înainte de plecare mă gândesc la fiecare
Sunt multe de facut si timpul nu iarta. Sa vedem ce mai putem salva 🙂
Sunt multe de facut si timpul nu iarta. Sa vedem ce mai putem salva 🙂
EI n-au obosit să fure… NOI am obosit să protestăm??! Eu cred că nici n-am început s-o facem…
Ce poţi face în zile toride de vară? Păăăi, poţi merge la munte. Şi dacă în ecuaţie intră nu doar fuga de caniculă, dar şi asociaţia montană din care faci parte sau prietenii, atunci e musai să se lase şi cu un pic de muncă care să îmbine plăcutul cu utilul. Ca să-mi dau tot eu replică la fraza de faţă, de căldură n-am scăpat 😀
La inceput de aprilie, cand primavara incepe a se dezlantui, pe munte era inca iarna. Fagarasul ne-a primit capricios dupa cum si prognozele au spus-o, dar mult mai cald decat ne aspteptam, ca dupa sufletul omului.
Iata ce a iesit.
Azi am avut o intalnire speciala cu scoala, mai precis cu Scoala Altfel. Am vorbit despre munte unor copiii de clasa I, iar ei mi-au amintit ce inseamna copilarie si mai ales, sinceritatea si dezinvoltura.