Primul soare, prima alergare

Aleea Kilometrovka, Pilse, Cehia

După ce ieri am vizitat fugar și la obiect Praga, subiect asupra căruia voi reveni (probabilitatea e destul de mare) cu poze și impresii, azi am planificat o mică tură de alergare. Pe la 12 am părăsit hotelul (sună de parcă aș fi făcut-o sub acoperire) și m-am întreptat către locul de muncă. Nu, nu muncesc duminica, dar de acolo am înțeles că începe un parc și o rută marcată pentru bicicliști și… alergători. Cerul avea câteva pete de albastru și undeva în depărtări, blocurile străluceau în soare. Mi-a mai crescut inima în piept, vă spun drept…

...citește mai departe ↑

Aripi şi aripioare

Săptămâna asta începe pentru mine sub imperiul somnului, dar şi al optimismului. Ieri am alergat fluturi, dar în curând voi fi eu însumi unul. Nu, nu urmează să mă transform ci doar să mă imaginez unul peste 5 zile când voi alerga / merge / zbura / târî pe şi peste culmile Bucegilor.

Cu toate că am început prost anul 2011, m-am hotărât să nu las totuşi Marathonul 7500 să treacă pe lângă mine. Dacă anul trecut l-am terminat (când vorbeşti de peste 90km verbul a termina înseamnă enorm) şi am ocupat şi un frumos loc trei, anul acesta mă mulţumesc cu secţiunea hobby (doar 45 de km).

...citește mai departe ↑

Secvenţe

Rândurile erau lungi şi multe, îmi părea incredibil că până seara vom termina. Ziua trecea, soarele ne ardea trupurile ce se izbăveau de trudă prin vorbe şi glume, prin poveşti spuse de o mie de ori, dar care se mai voiau auzite încă o dată. Sapa căpăta un scârţâit sinistru, praful se aşeza ca într-o pictură pe picioarele mele, ţărâna îmi intra în târlicii de cauciuc şi parcă nu-i mai simţeam atât de încinşi.

Rândurile deveneau din ce în ce mai puţine, dar parcă şi mai lungi. Când mă apropiam de final, o energie extraodinară ieşea de undeva dintr-o cutiuţă ascunsă şi totul îmi părea ca şi cum abia ar începe.

Alergam spre casă spre a ajuta la pusul mesei. Răcoarea serii şi gândul că am terminat treaba se aşezau ca paiele pe focul abia mocnind al ostenelii. Atunci… puteam! Dar pot şi acum, îmi spun când simt că respiraţia haotică îmi ucide pieptul şi îmi cere să mă opresc. Sunt praguri, sunt momente peste care dacă treci, dacă continui să alergi, vei duce rândurile până la capăt. Nu pentru că îţi cere cineva, nu pentru că automatismul vieţii te controlează inevitabil, nu din vreo ambiţie temporară de a sfârşi ce ţi-ai propus, ci pentru că faci asta din lăuntrul firii tale, dintr-o responsabilitate şi o datorie faţă de ceea ce ţi-a fost dat necondiţionat, prin naşterea în astă lume. Căci despre aceasta este alergarea.

...citește mai departe ↑

Maratonul 7500. 90 de km prin Bucegi

Vineri dimineața am ieșit din cort pe la ora 4:45. Frig, rouă, nerăbdare. O noapte dormită prost, chircită în căutarea unui loc drept, căci deși am controlat locul de cort, am reușit să o dau în bară, adică în groapă. Am mai și visat ceva ciudat, Isus intrase în cort, așa cum îl știu din majoritatea icoanelor și stătusem de vorbă mult timp. Nu-mi amintesc ce-am vorbit, dar a ieșit îmbrăcat în polarul meu. N-am îndrăznit să strig și să-mi cer polarul înapoi. În vis mă miram că visasem asta. Apoi am aflat că și ceilați avuseseră o noapte puțin cam agitată. Probabil, emoțiile. M-am echipat cu de toate, foarte sârguincios și am așteptat doar momentul startului. Am vrut să îmbrac tricoul roșu-roz, dar mi-am zis că dacă prindem podiumul o să am nevoie de el, așa că l-am pus la păstrare, just in case 🙂 Și să nu uit, mi-am împletit părul frumos în două cozi.

...citește mai departe ↑

fragment… de scrum

tigara.oras.noapte.

am fumat
am asteptat sa vina noaptea
am alergat
am simtit ca cedez
m-am oprit.

sub cerul inchis fara stele,
in locul de joaca fara copii,
sub teii verzi fara flori,
cu parul in vant fara agrafe
m-am dat in leagan.

M-am ridicat.
Mi-am terminat alergarea.

...citește mai departe ↑