Oameni Suntem 16. În Montreal mișcarea-i verde

După o săptămână fără mișcare, iar am pus de-o alergare și-un biciclit în aceeași zi. Așa e când lipsește planificarea, ideal ar fi să le alternez, dar nu pot spune nu când pune umărul și contextul verde din jur. Totul e să fie vreme bună, altfel nu contează că e luni, că e dimineață sau seară, că te afli într-un oraș…

Montreal in luna mai. Alergare si bicicleta.

Deși îmi place mișcarea sunt și o mare leneșă sau mai bine zis o expertă în amânări: nu alerg acum, mai bine pe seară și seara se face mâine dimineață și tot așa. Am încercat să mă țin de ieșit la alergat o dată pe săptămână și am reușit să ies o dată la două săptămâni. Pentru cei care mă știu alergând pe la maratoanele montane, ei bine totul se termină când vine vorba de plat unde sunt un alergător slab și plictisit: mie-mi trebuie peisaj! Cea mai lungă alergare a mea pe plat are puțin peste 6km în condițiile în care la munte, unde oscilez mersul cu alergarea, pot duce niște zeci de kilometri.

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem 11. Primăvară în țara mănușilor pierdute

Incognito. Poate că nu vine cu alaiul cu care m-am obișnuit, poate are alte capricii cu toate că la adresă are trecută aceeași paralelă 45, poate că e doar o primăvară diferită, alt soi, alt sol, alta! Eu zic că a venit deja.

Își poartă încă paltonul că poate mai ninge, cizmele că poate mai plouă, eșarfa că poate vântul îi deranjează coafura, pălăria că poate soarele o s-o năucească brusc, iar pe sub palton o rochie ușoară și înflorată ca orice doamnă care se respectă. Vă spun eu că a venit căci o surprind deseori cum trece cochetă pe strada mea cu toate capriciile sale și oftez și oftează și alaiul de păsări și muguri ce stau ca pe ace pe pozițiile lui ”pe locuri, fiți gata, start”.

O mierlă curioasă mă-ntreba: vine, nu vine, știi ceva??!

mierla

Dar să revenim la relatări serioase cum ar fi justificarea titlului care probabil vă face poate curioși. Sau măcar un pic.

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem X. Buletin de impresii

Artă stradală, autor colectiv, stâlp anonim: afișele ca hârtia pier, capsele rămân.


Până la îngroparea cablurilor, se folosesc încă stâlpi de lemn.

Un graffti dintre cele multe.

Viața în cartier decurge liniștită și uneori ca-n codru. Liniștită pentru că nu mă mai tulbură sirenele gâtuite ale pompierilor așa cum se întâmpla când locuiam în blocul de sticlă, traficul e aproape inexistent, ca-n codru pentru că păsările asigură triluri non-stop. Aș mai putea adauga și ca la mare căci pescărușii îmi amintesc mereu de ea.

O altă observație e că deși nu prea mai aud trenul (și-mi trece la 20m prin spatele casei de foarte multe ori pe zi provocând trepidații în toată casa asta de lemn) continui să aud toate ciripiturile și idilele păsărești ce se înfiripă acum în prag de primăvară. Concluzia e sănătoasă în felul ei: mă obișnuiesc cu ce-mi displace și nu mă obișnuiesc cu ce-mi place 🙂

...citește mai departe ↑

Momentul acela când te ridici și… alergi

Scenariu: e o zi mohorâtă de primăvară nehotărâtă. Te-ai trezit greu, plouă, în casă e întuneric ca de înserare și cafeaua abia te pune pe picioare. Treci timpul butonând pe facebook și printre mailuri dând mereu un ochi spre fereatră. Ploaia s-a oprit, dar atmosfera e aceeași. La un moment dat printre nori mijește a soare. Te bucuri. Puțin căci norii se întorc. Soarele se întoarce și el. După un joc ceresc de dute-vino, privești cum stropii ploii strălucesc atârnând pe grilajul balconului. Se zvântă asfaltul, se luminează în casă. Ploaia dă semne că s-ar întoarce, dar gândul că ar fi nemaipomenit să alergi între timp îți săgetează tălpile.

...citește mai departe ↑

Prima alergare

… a sezonului, din 2013, din Montreal, după șase luni de la ultima alergare 🙂

N-am mai alergat de la Maratonul Pietrei Craiului și făcând un calcul simplu anul trecut am alergat de vreo unșpe ori din care de patru ori la concursuri, de patru ori cu Mike, una dintre postări: Bucegi cu lapte într-un fel de antrenament prin munți cu poze la floricele, o dată în Iezer, o dată în Crai și de vreo două ori în București. Foarte rar am alergat doar ca să alerg, de fiecare dată am avut motive precum prietenii sau pretext pentru a ajunge în anumite zone.

Mi-e clar acum: dacă poți să numeri de câte ori ai alergat într-un an, nu ești cine știe ce alergător… De iubit, iubesc însă alergarea, platonic în mare parte din timp și năvalnic când o prind 🙂

...citește mai departe ↑