meet the sun
Cel mai mult îmi place să alerg pe dealuri, prin păduri și pe potecile munților. Corpul în alergare nu are vârstă.
Am fost, am alergat, m-am bucurat. Nu m-a plouat, nu m-am invins, nu am capatat regrete, dar n-am prins nici aripi. Sunt om si descopar ca tocmai slabiciunile ne fac frumosi, ca putem parea nebuni, dar suntem cumva semizeii unei clipe. N-as putea alerga altfel decat pe munte desi intr-un fel, as alerga in fiecare zi spre el.
Sunt multe de spus despre aceasta tura, de aceea am scris un jurnal si pentru care un rezumat pe masura nu simt c-ar exista. Si da, in Bucegi poate fi pustiu si liniste, chiar incredibil de liniste. Si de frumos. Si asta fara sa ma gandesc la potecile nemarcate, la vaile si la crestele in care alpinistii descopera chipul nevazut al unui munte pe cat de umblat pe atat de bogat in daruire.
După multe săptămâni se strânsese un dor de munte aproape nebun şi chiar dacă prognoza prevestea o duminică furtunoasă, aveam două opţiuni de evadare la munte. Am ales o tura de alergare prin Baiului cu Mike si Radu, o tura cu privelisti superbe si cu multe poteci prin padure pe unde ploaia ne-a tot urmarit, dar n-a reusit sa ne prinda 😀
Cum alerg cum incep toate sa ma doara, deodata sau pe rand, de parca as fi pusa la incercare: sa continui sau sa ma las pagubasa in voia sortii??!
Am plecat la catarat, si-am ajuns la alergat, dar si alergatul era in plan. In parcul natural de langa Basarbovo peisajele si modalitatile de a te bucura de ele sunt multiple si parcul e doar la o ora jumatate de Bucuresti.
Eu si Mike l-am savurat din alergare si iata ce-a iesit.