Ebenalp în alergare. Pe munte iarna… cam cu frică
Nu mă așteptam să devin tot mai fricoasă în ce privește mersul pe munte iarna. O numesc totuși prudență și o asociez cu instinctul matern, că în epoca d. M. s-a declanșat. Dar o simt destul de des ca pe o frică și asta mă nemulțumește profund – aveam alte așteptări de la mine, și chiar dacă nu sunt genul care să bifeze obiective arhicunoscute, măcar să nu asociez muntele iarna cu teama.
Aceeași iarnă care desăvârșește muntele. Uitasem de frumusețea brutală când stânca și zăpada se pun laolaltă. Pentru destule clipe am privit în adâncuri sau spre vârfuri cu naturalețea unui jneapăn care nu se întreabă ce caută pe-acolo. Și a fost așa de bine!