PAfoto s-a încheiat

Sunt cel mai frumos din pădurea aceasta! exclamă el parafrazând versul auzit odată demult la doi tineri ce-i stăteau la umbră şi ascultau o cutiuţă cu antenă. Eram cel mai înalt, lăstărişul abia de-mi gâdila glezna. Se făcea mereu popas la umbra mea. Părinţii boemi, copiii… cam zgomotoşi. Ce mă mai scuipau când se jucau de-a ascunsul! Pădurea a tot crescut în jurul meu de-atunci! Un car îmi râcâie neostenit la rădăcină, va avea ceva de lucru că nu-s de azi, de ieri pe pământ. Dar şi el are familie mare!

...citește mai departe ↑

Monolog mut

Haide vino, apropie-te și lasă-mi ceva! Pari un om de treabă și cu stare. Hai frățioare, chiar am nevoie de bani, luna asta sunt în groapă rău și cei din țară așteaptă să le trimit! Te uiți la autorizație? Daa, prinde la public că de-aia am împrumutat-o de la Lorenzo cât e în vacanță! Oricum, cine s-ar prinde că e o altă moacă? Ce te miri așa? Normal că stau ca o piatră, dacă ți-ar trebui bani ai sta și tu! Fiecare secundă poate însemna un cent! Deci, dai și tu ceva? Nimic. Pleacă naibii! Next!

...citește mai departe ↑

PAveste rotundă

mingea de la malul marii

De când m-au pierdut copiii sunt cea mai fericită. Mă bruscau mereu şi nu prea ştiau să se joace. Vântul m-a trimis în mare, ăsta da noroc pe mine! Am o gaură în umărul stâng de la o furtună ce m-a izbit de stâncă, dar apa dinăuntru e puţină şi plutesc binişor. Ţin mult la aerul ce mă ţine la suprafaţă! De la o vreme algele m-au colorat cenuşie ca să mă aseamăn cu marea. Cu valurile mă joc cel mai mult, le iubesc când mă poartă în larg! Ah, sunt aşa fericită! Şi să nu uit, urăsc nisipul şi nu ştiu cum cheamă.

...citește mai departe ↑

Figurantul

În barca ce taie valurile nu suntem noi doi. Nu mă confunda cu vreunul din personaje căci nu m-aş căra cu sacoşe după mine prin Paris! Aş prefera o rochie uşoară, o pălărie împletită şi o gentuţă pentru cheile unei camere de hotel veche şi mică. Eu nu port geci portocalii, deci nu mie mi-ai dat întâlnire acolo. Nu-ţi şoptesc ceva la ureche şi nici nu ascult muzica ce iese din degetele tale. Nu-mi împărtăşesc secretele. Eu nu aparţin vreunei poveşti şi nu-mi apare numele pe vreun generic. Eu tac.

...citește mai departe ↑

Etape PAfoto. Cele vechi la vot, cele noi la lumină

Pompierii lui Calin Hera

De plictiseală.
Teroarea cuprinsese orăşelul de când apăruseră uriaşii gândaci negri. Nu se ştie când şi unde a început totul, dar zvonurile au circulat cu viteză. Paranoia s-a întins astfel, ca focul şi toată lumea s-a mobilizat la căutarea gândacilor. Un bâzâit înfiorător venind dintr-o casă părăsită i-a convins că acela e cuibul şi au hotărât să-i dea foc. Pompierii au supravegheat mândri ca nişte eroi extincţia uriaşelor insecte, pe care repet, nu le-a văzut nimeni, dar oraşul a fost salvat. De plictiseală.

...citește mai departe ↑

Ultima nostalgie. PAfoto – un nou concurs de Călin Hera

O furase din Buşteni, abia o suise în căruţă şi acum mergea alene, trăncănind singur pe lângă cal:
– Unde mergi cu cabina asta?
– La fer vechi, un’ să merg?
– Păi şi la Diham ce caţi?
– Or mai fi fierotenii pe firu’ apii.
– N-ai ce mai căta, s-au strâns gunoaiele!
Tăcu. Se uită în sus că-şi simţea ochii umezi.
– Vezi tu muntele ăsta mare? Bucşoiu îi spune! Îi umblai coclaurile odată!
Dădu jos cabina ce-i păru mult mai uşoară acum şi dezlegă calul. Apoi o apucă spre pădure fără să caute o potecă anume.

...citește mai departe ↑

Pagina 12345