Privind de sus, României i s-au împuținat românii

Privind de jos, satului românesc i s-au împuținat țăranii, munților li s-au împuținat muntenii. Privind de sus, României i s-au împuținat românii.

Relieful în care trăim ne definește într-o anumită măsură spiritul, astfel că umbletul, urcatul și coborâtul nu își lasă o amprentă doar asupra trupului, ci și a modului cum înțelegem lucrurile la scară mare, cum gândim dincolo de aici și acum. E un întreg proces de cunoaștere identitară: cine ești pentru ceilalți, cine mai ești pentru tine.

Să fii omul pentru care trecut nu înseamnă un anotimp în urmă, iar viitorul nu e doar anotimpul ce vine.

De aceea oamenii întâlniți în locuri izolate, unde duritatea condițiilor de trai ne este la limita înțelegerii, sunt mult mai senini ca noi, mai zâmbitori, mai împăcați și mai conectați la realitatea vieții. Ei sunt precum arborii, trec prin ierni aspre, înfloresc la căldura primăverii, ei se adaptează, nu se împotrivesc, bioritmul lor se armonizează cu al naturii, nu se plâng că iarna e iarnă.

Una din problemele românilor e că îndepărtându-se sau fiind îndepărtați de natura lor lăuntrică (migrația sat-oraș, migrația ogradă-interior) au pierdut conexiunea cu ceea ce le e superior. Și nu vorbesc despre Dumnezeu, ci despre însăși Pământul de toate zilele. I-a fost mai ușor omului să adere la o divinitate despre care se poate presupune orice, pe care o poate adula, înfrunta, care iartă la cerere, decât să accepte o zeitate adesea călcată în picioare: Pământul.

Dacă românul ar umbla mai mult la pas, dacă și-ar cunoaște țara, pământurile,
dacă românul n-ar simți nevoia să-i pedepsească țărâna pentru secolele de sărăcie (gunoaie, tăieri, construcții, betoane etc.), ar iubi-o mai mult, i-ar păsa mai mult.


Text postat inițial pe pagina de fb a blogului, că acolo m-a luat valul. Fiind un număr neobișnuit de mare de reacții, am adus cuvintele acasă, pe blog.

15 Comentarii

  • Bravo Claudia, foarte bun textul.
    Cu totii simtim departarea de normalitate dar ne mintim ca ne e bine.
    Eu care imi tot planific mutarea inapoi in Romania din Canada am semnale tot mai agresive din partea tuturor celor pe care-i mai stiu in tara. Ce bai esti nebun, asta e tara sa vii inapoi aici, stai acolo unde esti ca esti bine. Se pare ca toata lumea incurca frustrarile personale cu “vina” pamantului pe care calca. Eu voi veni oricum acasa, pentru ca vreau sa “umblu” muntii, am risipit prea mult timp cu impresia traiului confortabil intr-o tara anosta. Cum planul este sa ma stabilesc in Brasov, poate ne vom intersecta pe poteci. Numai bine!

    • Sunt perfect de acord cu descrierea facuta Canadei. Are frumusetea ei insa este o tara intr-adevar plictisitoare. Un loc in care oamenii vorbesc fara sa spuna de fapt nimic. Sunteti un norocos ca va mai puteti intoarce.

      • Mihai, România are multe probleme și nu le neagă nimeni. Dacă vezi doar problemele, te ia cu capul, te îngrozești, cu asta sunt de acord. Altfel nu e nici cea mai rea țară și nici cea perfectă. E o țară care are nevoie de români civilizați care să o vadă așa cum e și să nu îi facă mai rău, evident, pentru mai bine e loc.

        Călătorul, dacă un loc e plictisitor sau nu depinde de firea omului, așa cum nici muntele nu place cu adevărat tuturor: e frumos în poze și în selfie-uri de câteva ori pe an, dar nu să urci în fiecare săptămână și să bați potecile văzând „același lucru” 😀

        Cred că e important să fim sinceri cu noi și să ne dăm seama unde ne potrivim și să tragem în acea direcție. De pildă eu îmi doresc să mă retrag la un moment dat la țară (casă, curte, grădină, pomi, să meșteresc toată ziua câte ceva etc.), orașul mi se pare plictisitor în comparație cu monotonia vieții la țară. Și când nu plec pe munte, să colind împrejurimile, să cunosc fiecare copac 🙂

      • Calatorul, am ajuns la punctul la care enough is enough.
        Canada si-a indeplinit scopul, mi-am crescut aici copilul si am am avut o viata plina si confortabila timp de 20 de ani. Lui Andrei i-am oferit oportunitatea de a alege unde vrea sa traiasca in Canada sau Europa.
        Am 50 de ani, nu vreau sa astept pensia blazat inca 15 ani. Ma intorc in Romania ca sa incerc sa fac o diferenta, vreau sa ramana ceva dupa mine. Sunt norocos ca nu am cazut inca in apatie si cum spunea Claudia cred ca Romania are nevoie de oameni care au trait pe afara si care pot schimba cultura locului in bine. Iti doresc multa bafta si tie.

      • Da, partea cu plictiseala tine de perceptia fiecaruia, este adevarat. Insa mie cel putin, tot mi s-a parut Canada o tara plicticoasa macar din perspectiva sociala cel putin.Interactiunile reale cu oamenii de acolo mi se pareau de complezenta, vorbeam fara sa putem avea o discutie in sensul real al cuvantului. Daca vrei sa revii in Romania pe la 50 de ani as spune ca trebuie sa iti faci calculele bine – ma refer la partea profesionala si financiara nu la cea sentimentala. Din punctul meu de vedere varsta cea mai “periculoasa” , cel putin profesional vorbind, este in 45 si 60 de ani cand esti prea tanar pentru pensie si prea batran sa poti fi angajat usor (in anumite domenii cel putin). Bariera varstei am vazut-o in multe tari nu doar in Romania.

      • Doar ceva vroiam sa mai adaug – ca o parere personala – mie cel putin mi se pare ca Romania s-a schimbat mult in ultimii 10-15 ani. Oamenii sunt mai distanti fata de cum erau acum 15-20 de ani (de ex. cam toti vecinii se cunosteau intre ei atunci, astazi vad cate un strain pe trotuar si imi dau seama ca imi este vecin atunci cand il vad ca deschide usa la un apartament din bloc).Am devenit mai “occidentali” din punctul asta de vedere cel putin in orasele mari poti simti asta(eu unul as fi preferat sa devenim mai “occidentali” din alte puncte de vedere)

  • Claudia, cam asta visez si eu. Un loc afara din oras sa-mi vad de ale mele, insa asta merge cand copiii cresc, al meu Andrei are 24 de ani se poate descurca singur. Este timpul meu sa-mi urmez visul. O casuta mica in Sanpetru sau chiar in Cristian ar fi perfect.
    Voi, pana creste printesa nu prea aveti de ales dar faceti o treaba atat de buna pe munte si cu toate incat nu se cunoaste diferenta 🙂

    • Mihai, al tău e mare, a mea abia va începe perioada cu școlile la care trebuie să aibă acces. Însă nu mă grăbesc, stau într-un cartier ca o comunitate și am muntele/natura lângă.
      În localitățile de lângă Brașov găsești cam tot ce trebuie când nu mai ai copii mici 🙂

  • @Călătorul: și eu am simțit asta în Canada, prea multă complezență. Eu una mă mai și entuziasmam obișnuită fiind cu prieteniile care se legau/leagă acasă, dacă chiar ai o afinitate cu o persoană, în câteva zile deja îți faci planuri reale (ex. mergi pe munte).

    Legat de oamenii distanți, era firesc să se întâmple și aici fenomenul ăsta occidental care are legătură directă cu bunăstarea. Și da, mulți români, o duc mult mai bine ca acum 10-15 ani, chiar și cei săraci. La adresa din București nu am reușit să mă cunosc cu vecinii în cinci ani (apartamentul meu, nu chiriașă), dar la Brașov comunitatea de pe scară e una destul de faină și aș avea în orice moment la cine să bat la ușă să mă ajute cu copilul sau altă problemă. Pe de altă parte și eu am avut deschiderea să vorbesc cu oamenii, în provincie se stă mai mult la povești, iar subiectele sunt cât se poate de serioase, nu doar despre vreme (mai ales de când cu pandemia și fiecare are greutăți diverse)

    • Direct la obiect Caludia, Bucurestiul din pacate se occidentalizeaza mai repede decat provincial. Am avut si eu un gand sa vin in Bucuresti dar mi-a trecut repede. Vreau la Brasov din toate motivele care ma aduc inapoi in Romania. Multumesc pentru sinceritate, sa stii ca postarile tale de pe blog m-au convins ca asta vreau. Sa aveti o saptamana buna 🙂

      • Aș pune un semn de întrebare când ceva sau cineva mă convinge să iau o decizie care ține de viața mea pe termen lung. Fiecare are altă realitate, fiecare merge pe altă hartă mentală. A te lăsa influențat pentru decizii atât de enome poate fi periculos. Vorbește cu tine mai întâi, intră în dialog cu tine. E un proces individual.

  • @ Calatorul: Ai perfecta dreptate, dar hai sa mutam discutia noastra de pe blogul Claudiei ca ea nu are nici o vina 🙂
    Cauta Mihai Cucit pe facebook si vorbim. Numai bine.

  • Din Austria, with love! România nu are o problemă. Românii nu au o problemă. După șapte ani de Austria, în mediul citadin doi ani (Viena) și apoi în mediu rural total izolat (doi ani), trăiesc de trei ani într-o comunitate axată 100% pe turism. Suntem în total lockdown din nou, toate hotelurile și restaurantele sigilate. De luni, dacă vrei la frizer sau la maseur, ești obligat să ai un certificat pozitiv de testare Covid. Nu vreau să fac testul, deci accesul meu va fi blocat în multe direcții probabil. Pas cu pas controlul este implementat. Am fost azi jumătate de zi cu un localnic, am pus o sumedenie de întrebări. Suntem la țară aici, desigur de necomparat cu ”la țară” în România. Bunăstarea de aici e construită pe spatele femeilor de servici și a îngrijitoarelor din România, Slovacia, Croația, Turcia, Polonia, Slovenia etc. O ”săracă” proprietară de hotel / restaurant iese la plimbare și vede că o casă din vecinătate e de vânzare. Doar un milion jumate de euro plus comisionul de 10% al agenției imobiliare. No problem, ”o cumpărăm”. A doua zi a semnat ante-contractul. Un milion jumate – două milioane de euro ca și cum ieși să cumperi cartofi. Austriecii recunosc că ”ne merge bine”. În Viena oamenii ies în stradă. Din nou. O mămică cu un copil, necăsătorită, proprietare unei mici cafenele, a ignorat lockdown/ul. A deschis cafeneaua, că dacă nu are venit, nu poate plăti chiria pentru spațiul cafenelei, nu poate plăti chiria propriei locuințe și copilul are și el nevoi. E în proces, nu știu detalii. Trăim în lumi diferite, fiecare cu situația lui. Austriecii, în țara lor, o duc superb pentru că cei din afară sunt disperați să vină aici să muncească adesea în umilință și la limita subzistenței. Am fost în lumea lor o perioadă și am murit. Austriecii se impun oriunde sunt, indiferent că e vorba de țara lor sau de țara care îi acceptă. Este un fenomen absolut fantastic de observat. Am lucrat pentru austrieci ani de zile în București, deci cunosc ambele tabere. Românii …. se lasă vânduți. De aici se formează un mental colectiv pregnant pentru teritoriul respectiv. Nu există vinovați. Există cerere și ofertă. Citesc pe facebook comentarii de la îngrijitoare disperate, realmente disperate să vină înapoi în Austria și să muncească în aceeași umilință și batjocură, se lasă testate, se lasă vaccinate, doar să vină aici la cheremul hotelierilor …. e cineva de vină?! Nu există vină. Există ”somnul națiunii” extrapolat la individ. Atât. Educație. Sau lipsa ei. Incapacitatea de a înțelege mecanismele vieții. Sunt de 7 ani în Austria. Am murit de patru-cinci ori. Cel mai bun an pentru mine a fost 2020 ….Nu mai dau doi bani pe falsa idee inoculată de ”patriotism”, nu există patriotism, e un termen. Acasă este acolo unde îți este sufletul. Și sufletul este călător. Dă-i dreptul sufletului tău să fie acasă acolo unde îi este bine.

    • Anka, mulțumesc pentru mărturia ta complexă. Nu toată lumea trece prin toate ipostazele și îmi dau seama că imaginea de ansamblu e mult mai dureroasă în cazul tău. Așa se întâmplă de fapt întotdeauna când vezi toate laturile lumii în care trăiești, nu doar bucățica ta.

      Să-ți spun drept, eu nu cred că prin teste sau vaccin se instaurează „controlul”, sunt doar metode de limitare a pandemiei; lumea e prea divizată și cei care decid mult prea orgolioși ca să se pună de acord asupra unei uniuni planetare. Pandemiile vin și trec o dată la x ani, iar fiecare epocă are metodele ei de a reacționa.

      Nu știu cum e pe acolo situația îmbolnăvirilor, dar în Ro, dacă sunt cazuri grave pentru 2000 de paturi la ATI, vreo 500 nu ar încăpea de niciun fel și ar muri pe holuri. În Spania, mătușa mea nu e deloc bine (cu istoric de cancer tratatat și vindecat în Spania), dar nu au loc nici de consult, ce să vorbim de internare, atâta vreme cât poate respira acasă. Dar crede-mă, se simte mai rău ca atunci când lua citostatice. Dacă eu pot sa mă testez și mă pot vaccina și în felul ăsta nu îmbolnăvesc pe cineva ca ea, sunt mulțumită. Despre asta e vorba.

      Cât despre austrieci, nu văd diferențe între oamenii cu bani din Ro și cei de acolo. Cei mai mulți bogătași au ajuns așa și pentru că știu să „exploateze” fiecare resursă, că e pământ, obiect sau om. Tot felul de făbricuțe din Ro plătesc salariul minim pe economie cu ore suplimentare neplătite, lucru în frig și fără pauze, și cu amenințarea că orice angajat e înlocuibil. Crede-mă, acelor angajați austriacul o să li se pară acceptabil… măcar e străin și nu au pretenții.
      Pe de altă parte sunt și persoane care au emigrat cu job bine plătit și trăiesc la fel de bine ca austriacul sau germanul, iar vecinii lor nu manifestă rasism sau superioritate, dimpotrivă, s-au integrat. Aceeași atitudine e și în Ro și mai peste tot. Probabil doar Canada e excepția.

      Sunt foarte multe drame personale pe care pandemia le-a accentuat și nu e vina guvernelor, au făcut ce au reușit să se pună de acord. Sunt și absurdități, dar pe de altă parte e și multă populație neinstruită și iresponsabilă (chiar și în țările cele mai civilizate) pe care doar cu măsuri restrictive o poți stăvili. Un idiot cu covid care umblă intenționat liber pe stradă și „bagă” în spital x persoane nu se va duce la patul de spital să le și îngrijească, ci ele vor fi în grija statului care va face sau nu va face ce trebuie… Din păcate, statul nu poate lua măsuri la nivel de individ și de aici cazuri absurde ca cel exemplificat de tine 🙁

      Ce mi-a revelat mie această pandemie e că oricât ne-am înjura „conducătorii”, atitudinea fiecăruia dintre noi contează. Mulți, mulți indivizi se cred buricul pământului, se gândesc doar la sine – dacă ei sunt tineri și nu se consideră cu risc atunci vor să meargă afacerea lor, vor să nu se vaccineze că ei sunt anti-vaccin din principiu, vor să nu poarte masca că ar fi umilitor, vor să meargă sau să nu meargă copilul la școală, să dea petreceri etc. iar restul lumii n-are decât să crape. Mult egoism, puțină empatie. Iar pe cei care se străduiesc ca lucrurile să meargă nu-i mai vede nimeni 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.