De ce unii oameni sunt condamnați să piardă

Dacă nu știi și nu poți fi diplomat,
vorbele tale aduc mai multă nemulțumire decât înțelegere.

Dacă nu știi să pui întrebări,
răspunsurile te vor ocoli și vei fi mereu răspunzător că nu știi să afli.

Dacă spui adevărurile cu prea multă ușurință,
ești bănuit de rea credință și nu vor fi ascultate.

Dacă vorbești prea mult,
de la un punct încolo nu vei mai fi ascultat chiar dacă vei spune și lucruri interesante.

Dacă știi lucruri, dar nu le știi argumenta,
te vor învinge cei care sunt buni la argumente chiar dacă n-au dreptate.

Dacă atribui prea multe sensuri cuvintelor tale,
mulți vor alege acel sens care te dezavantajează sau la care nici nu te-ai gândit.

Dacă vorbești deschis fără să filtrezi prea mult ce spui,
nu ești apreciat pentru sinceritate și spontaneitate, ci dimpotrivă.

Dacă vorbești deschis,
riști ca cele spuse să se întoarcă împotriva ta căci mare parte a oamenilor preferă să răstălmăcească vorbele altora decât să le producă pe ale lor.

Dacă încerci să dregi lucrurile stricate conform celor de mai sus, atunci sigur vei pierde.

Dacă vei vrea să taci și să te retragi, sigur nu vei putea.

Dacă suferi de toate astea și pentru toate astea și totuși, nu te poți opri să fii tu însuți, să continui să crezi că va veni o zi când energia cu care mergi înainte va conta pentru cineva, că intențiile tale sunt de folos zilei de azi și tardive zilei de mâine când vei rămâne tot mai singur, atunci ești condamnat să pierzi.

...citește mai departe ↑

În România se distruge în fiecare clipă ceva

Copiii noştri nici nu vor şti c-a fost vreodată un râu zbuciumat de munte, cu ape limpezi, albii de pietre aşezate de mama natură aşa cum omul nu va fi în stare niciodată. Dar nu-i nimic, copiii, din ce în ce mai puţini şi mai puţin educaţi, nici nu vor fi interesaţi de astfel de nostalgii apuse – vor fi la fel ca noi: nepăsători, blazaţi, egoişti, supuşi.

...citește mai departe ↑

Subiectul la modă: Stadionul Arena Naţională

Deschidere cu public: Stadionul National Arena
îmi plac mult sălile mari goale. Îmi dau senzaţia unui spaţiu imens ţinut la un loc parcă doar pentru ochii privitorului. Mă relaxează. Nici munţii nu au efectul ăsta (acolo e alt tip de relaxare). Oricum, după terminarea unui spectacol de teatru, sala rămânând din ce în ce mai goală îmi oferă un alt spectacol. Îţi auzi până şi ecourile gândurilor ce se aşează fiecare pe câte un scaun frumos rânduit…

...citește mai departe ↑

Primăverile Selenei II

De la o vreme am dat de numele ei prin ziare, pe bloguri. N-am vrut să cred că e ea. Am evitat să intru pe blog, să citesc, să aflu. Voiam să rămân cu impresia că ea e bine, că e vorba de altcineva. Azi însă, am dat iar peste link şi am hotărât să nu mă mai ascund de chipul hidos al vieţii. Selena e din nou bolnavă. Lupta ei continuă ca şi acum două primăveri.

Mai des decât am fost eu pe munte, a fost ea prin spitale…

...citește mai departe ↑

Bucureşti. Zece lucruri despre care poţi scrie la infinit

Nu e genul de post pe care să-l scriu, dar e genul de oraş de care am parte. Ooops, doar de el am parte…

Ordinea e aleatoare, dar bine distribuită 🙂

1. Cablurile – Nici un colţ de cer fără ele!

Apar în toate pozele, te uimesc când eşti la volan şi aştepţi în trafic, te dezolează când pietonul din tine caută să-şi relaxeze măcar ochii, dacă altceva nu…

2. Zăpada şi gunoaiele – combinaţie mortală!

….

...citește mai departe ↑