Dezvirtualizare cu Dunia

Nu recomand oricui ieșirea din virtual, unele forme de comunicare nu evoluează prin completare, ci prin consecvență în timp, la fel cum unele prietenii cad în delăsare atunci când se trece de la obișnuitul față în față la schimbul formal de informații transmise prin unelte (mail, scrisori, telefon etc. ) ce limitează iremediabil gestualitatea. Ori gestualul e o lume în sine.

...citește mai departe ↑

De pe facebook adunate și-napoi la lume date

munte la apus

Din comoditate am scris în ultimele luni mai mult pe pagina de facebook decât aici pe blog (mai puțin jurnalele de munte, ele-s sfinte). În drum spre și de la serviciu „butonez” – cele trei mijloace de transport și/sau oboseala (și/sau îmbulzeala) nu-mi permit ocupații legate, consistente precum cititul. Apreciez facebook-ul pentru ceea ce este, un mod de relaxare, un mod de informare, un mod de comunicare, dar am hotărât să-mi aduc cuvintele acasă. Voi continua să fac cum îmi e mai comod, ca mai apoi să arhivez aici.

Pentru unii dintre voi aceste rânduri sunt cunoscute, iar pentru cei care n-au facebook vor fi ca o avalanșă de stări și momente.

...citește mai departe ↑

Mult, de dimineață

sun and hands.jpg

Cobor în viteză căci las în urmă ochii aproape înlăcrimați ai unei mame și nu-s destule scări pentru cât îmi vine în frământare fugi. Pe aceleași scări un copil aproape târât de mâna mamei se încăpățânează să se țină de balustradă. Îl privesc din curgerea mea în lungul peretelui, ne privim reciproc, înțeleg din ochii lui soiul de disperare pe care eu o controlez atât de bine când mă agăț de balustradele mele interioare. Și nici el nu dă drumul balustradei sale.

...citește mai departe ↑

Nu mai există planuri

În ziua când o femeie mi-a spus pe un hol imaculat de spital exact aceste cuvinte pe un ton pe cât de ferm pe atât de blând, am ascultat din privirea ei insistent convingătoare că e mai mult de atât. Sunt anumite vorbe simple, aparent simple, în al căror înțeles realitate țese de neoprit complexitatea vieții încât mă întreb de ce aș continua cu alte cuvinte, de ce nu m-aș opri aici, chiar aici – titlul e totul. Pentru că sunt om și pentru că sunt Eu.

...citește mai departe ↑

Vorbe de trebuință

Vorbe… vorbe de trebuință nu am să vă dau. Am trecut printr-o perioadă de tăcere interioară, printr-o perioadă zbuciumată despre care n-am zis un cuvânt, n-am scris o literă. Asta e lecția mea pentru voi: să nu credeți că știți un om doar pentru că are blog și-un perete de facebook plin cu postări, nici pentru că ați citit ce tot scrie de cinci ani, nici pentru că e deschis la mărturisiri și la povești de viață. Mereu e mai mult de atât și mai mult și încă pe atât.

...citește mai departe ↑