[jurnal covid-19] Martie. 2020 – anul unui coronavirus de pomină

scara spre Tâmpa – mesajul a fost șters a doua zi

Nu mai există idei legate ci doar stări între virgule. Cam la asta se rezumă martie 2020, anul unui coronavirus de pomină.

0.
Suntem pe modul #stămAcasă de miercuri 11 martie, când s-a închis grădinița Mirunei. Pe 16 martie s-a decretat starea de urgență (de ziua mea, pe 15, am apucat să evadez în Ciucaș…) și au urmat ordonanțele militare tot mai restrictive.

1.
Nu mai există alt subiect. Nu-mi pun întrebarea de ce stau în casă, ci până când. Ar mai fi o întrebare la care vreau să cred că se gândesc cei care decid: oare nu se poate și altfel, mai eficient? Mă gândesc pe termen lung la economie, la oamenii care acum nu mai lucrează, la afacerile care vor dispărea, la cei care erau izolați și înainte, iar acum sunt cu totul rupți de cele necesare…

2.
Tocmai am plătit găzduirea blogului pentru încă doi ani. Domeniul îl plătesc anual. De banii ăștia cumpăram câteva măști performante pentru un spital… Normalitatea e să am blog în continuare și să fac și donații.

3.
Lucratul de acasă cu Miruna pasată din biroul meu spre biroul lui Andrei și invers menține silueta. După trei săptămâni de #stămAcasă nu ne-am îngrășat niciunul, dimpotrivă. Sunt singura care slăbește fără dietă?!?

4.
Nu am făcut pâine sau cine știe ce mâncăruri care să merite poză pe fb/instagram. Sunt la fel de bucătăreasă ca și până acum. Cred că am alergie la drojdie că n-am mai atins-o de ani de zile 😛

5.
După o săptămână de pauză, am ieșit să alerg pe lângă bloc, 200m în stânga, 200m în dreapta, timp de opt kilometri. Dimineața la 7, să nu mă vadă oamenii pe geam și să le dau idei să iasă. Cântau păsările de numa’! Și -4 grade.

5.1.
Acum alerg o dată la câteva zile, numa’ în jurul blocului. Ascult muzică ca să fugă asfaltul mai ușor sub tălpi și mă opresc când se adună 10km. Efortul intens scade imunitatea și nici nu mă antrenez pentru ceva anume, doar mă bucur de alergare 😉

6.
Uneori, pe la orele amiezii, strada pare plină. Și copii și adulți și mașini în mișcare. E o mișcare robotică cumva, nerelaxată: distanțarea impusă ne va schimba pentru totdeauna.
Noi ieșim rar la cumpărături și doar la magazinele din cartier, niciodată la plimbare cu toată familia. Alergăm mai des decât cumpărăm.

7.
Acum câteva zile însă, pe o vreme urâtă că tocmai ninsese, Miruna:
– „Ute, st’ăzile sun’ goale. Nu e nimeni. Mai sun’ doar mașinile. Și mașinile sun’ goale.”
Nici nu mai cere afară.

8.
Apropo de copii: dacă ai și cățel și copil mic, la plimbare scoți mai des cățelul…
Pe Miruna am scos-o rar, pe maidanul de sub Tâmpa, printre tufișuri până la primii copaci ai pădurii. Dar s-a cam sălbăticit și trebuie să o aduc repede acasă până nu o apucă urlatul sau tăvălitul pentru a atrage atenția: zilele astea, oamenii vorbesc mai puțin și se holbează mai mult. Copiii observă primii.

9.
Deși lumea s-a mobilizat cu donații, voluntariat, #statAcasă dus la extrem, lucrurile per ansamblu nu stau deloc bine pentru că avem ceva mai viral ca covid-19: #corupțiaUcide. Nu e doar un slogan, un hashtag, e o realitate. Despre morții noștri: nu se va știi niciodată câți, dar vom știi cu toții de ce.

10.
Cei mai mulți dintre noi am exersat să punem și să scoatem mănuși și măști fără să ne contaminăm. E foarte greu să nu-ți atingi fața, iar 20 de secunde de spălat corect pe mâini… durează. Sper ca după această experiență toate cadrele medicale să știe mai bine ca noi.

10.1.
Inventarul nostru: 2 x 20 de mănuși, 4 măști confecționate de mine dintr-un material sanitar găsit într-o trusă auto veche, 1 litru de ACE, 6 sticluțe de gel dezinfectant din diverse surse (emag, decathlon, farmacie), 500ml spirt.

10.2.
De câte ori trebuie să ating o ușă, alta decât a apartamentului, folosesc un șervețel pe care îl arunc după. Asta când nu pot folosi cotul, umărul sau piciorul.

11.
Umorul negru sau hazul de necaz mă amuză și nu prea. Dar după o zi cu un copil isteric, sechestrat cu ai săi părinți, cu aceleași jocuri sau tip de activități, aceiași pereți, un film horror poate încheia rezonabil seara.

12.
După epidemie cred că mulți își vor lua/face case la țară, unde poți sta la aer fără să completezi o declarație.

13.
O mică parte, dar totuși o parte, din personalul medical a dezertat. Cum se poate să nu te temi ani de zile de infecțiile nosocomiale și să o iei la sănătoasa la o… gripă. Nu prea am auzit să dezerteze dintre forțele de ordine sau dintre vânzătorii de la supermarket.

14.
Am mai avut perioade lungi de stat în casă, fără munte. Atât de multe (deși n-ați zice, nu?) încât m-am adaptat foarte repede și natural la ce trăim zilele acestea cu toții. Concluzia mea: e mai ușor să treci prin asta împreună cu toată lumea decât de unul singur… Dar până nu știi cum e, ți se pare insuportabilă comparația.

15.
În noaptea 30-31 martie am primit două alerte de urs: la 12 și la 2. Iată cum zilele devin mai lungi ca nopțile, dar și mai plictisitoare…

16.
Am scurtătură să urc pe Tâmpa chiar vizavi de bloc, dar a fost interzis accesul pe potecile de pe Tâmpa și Postăvaru. Mă conformez. Înainte de asta se mai aerisea lumea în stil haiducesc, fiecare pe cărarea lui… Acum haiducesc cei care au chef să contribuie la buget cu amenzi de la 2000 lei în sus – nu știu dacă merg plătite la jumătate că cică nu merge plata online (să le bage pe emag că acolo toată lumea reușește…).

17.
Noaptea, cu fereastra deschisă spre pădure, ascultând bufnița la un pahar de vin, m-apucă poezitul:

Deschid geamul, intră frigul,
termin vinul.
Și pădurea: bu-hu-huu.
Stele văzute, păsări ascunse,
și eu mai mult pe-afară
decât pe dinăuntru.

18.
Uneori trebuie să cazi ca să afli cine ești. Alteori e suficient să îi privești pe alții căzând.

19.
Dialog între colegii de celulă din Ursărie (porecla apartamentului nostru):
– Tatiii, veau a ni-ni-țăă-ăăă!
– Miruna, crede-mă, și tati vrea să mergi la grădiniță!

20.
Prea multe cadre medicale infectate.
Corupție & prostie.
Doctori eroi care sunt prea ocupați să se facă auziți, singuri pe baricadele haosului.
Pacienți – alții decât baronii locali – care mor pentru că doctori fără vocație se tem să-și facă meseria.
Corupție & interes.
Bebeluși cu coronavirus.
Porumbei morți pentru că s-au spălat banii străzile cu o soluție care omoară multe, dar nu și virusuri.
Corupție & dorel-în-acțiune & afacerile-primăriei.
Firme și oameni care se implică masiv, viziere turnate la imprimante 3D în trei schimburi.
Lemnul a luat-o la vale din munți, se taie în draci în toată țara, s-au înroșit șinele de la trenurile cu zeci de vagoane, curbele de la caravana camioanelor!
Cetățeni care vor să fenteze interdicțiile doar ca să omoare plictiseala.

Izolarea mai ține cel puțin o lună. Măcar de-ar…

România – o căruță de-a dura pe-o arătură în pantă. Hurducăie la nesfârșit – mitul lui Sisif e film mut pe lângă realitatea românească.

21.
Mulți adepți ai conspirațiilor: că virusul nu există, că morții nu există, că vor să stăm în casă până se instaurează o nouă ordine mondială, că virusul e fabricat anume să ușureze bugetele de plata pensiilor etc. Mai sunt și altele, dar trebuie să scriu și în rezumatul lui aprilie ceva.

22.
Mergem înainte stând acasă. (deocamdată!) Pe principiul: dacă nu poți ajuta, atunci mai bine să nu încurci.

rezumatul în imagini: vreme schimbătoare, copilul stă mai mult la geam, sportul se face în casă… cu toată trupa, îmi cos singură primele măști

ultima alergare sus pe Tâmpa înainte să se închidă potecile

*** Bonus pentru cei care ați citit până aici:
Miruna, cu o jucărie de lemn bate în diverse în timp ce eu am ședință cu colegii:
– să știi mami că ăsta e un ciocan, să nu-ți fie frică mami, eu repar casa.

3 Comentarii

  • Ai dreptate, scrii frumos, ca de obicei, cam astea sunt simtirile zilelor astea ciudate.
    Am stat si eu acasa doua saptamani dar din concediul meu.
    La fabrica unde lucrez circula cel putin doua email-uri pe zi care spun, “stati acasa” si “pastrati distanta sociala”
    In realitate am fost chemati la munca, nici nu stiu pentru cine producem piese ca fabricile de masini sunt inchise.
    La birou stau la mai putin de un metru de colegul meu pentru ca “asa s-au facut birourile, inghesuite”
    Deci nici una din regulile trambitate de lideri nu se respecta. Un amic imi spune, da-ti demisia, gasesti tu ceva dupa, daca o fi vreun dupa asta.
    Cred ca are dreptate, dar intr-un fel imi place sa ies cu masina dimineata si in drum spre munca sa vad si altceva decat peretii de acasa sau televizorul. Ajuta creierul sa nu moara.
    Singurul lucru bun din toata tevatura asta este ca mi-am revizuit prioritatile in viata, chiar am planuri de viitor, un viitor pe care trebuie sa-l vedem realist de acum incolo, nu “positivist” De acum incolo regula este “fiecare pentru el” oamenii si societatea pe care am creat-o ne-au dezamagit inca o data, daca mai era nevoie.

    • Și eu zic să profiți că încă ai unde merge zilnic. Distanțarea la birou o puteți crea voi + aerisind foarte bine.
      „Stați acasă” are sens în ideea că după serviciu nu mergi la o bere cu colegii, nu vizitezi pe cineva, nu oprești la un magazin DOAR pentru o legătură de ridichi – cum tocmai am văzut pe cineva ieșind din magazinul de lângă blocul meu.
      Și eu încerc să folosesc acest timp în mod constructiv. Credeam că mai eliberez prin casă, dar tocmai mi-am comandat tot felul de plante, căpșuni curgători – rezumatul lui aprilie se scrie promițător :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.