meet the sun
Gânduri și zbateri despre lumea în care trăiesc.
După trei ani, dar ce puțini ani!, de liniște și de văzut de viața noastră, leucemia s-a întors în familie… Are ea ce are cu Luiza noastră, Cristina cum îi spunem noi ai casei, și fiindcă o știe puternică și ambițioasă, s-a gândit să o surprindă mișelește, atacându-i sistemul nervos central – când analizele de sânge ies bine, îți permiți să speri că poate ai noroc și e altă boală!
De toate cămilele pe care ți le poți imagina ca părinte, căci imaginația concurează din plin cu răbdarea când pleci la drum lung cu un copil mic! Asta e însă o concluzie a mea, voi puteți să ajungeți la o alta după ce veți citi cartea Roxanei Farca – Mami, tati, uite cămilele!
Mă simt liberă și în același timp în stare de continuă eliberare de când am lăsat în spate, una câte una, încătușările mentalităților daco-slavo-mioritice. Nu mai simt obligația de-a fi în rândul lumii și, mai important, înțeleg să nu o transmit mai departe fiicei mele.
Prefer oricând atitudini pro civilizație, gândire, principii, încredere în sine, corectitudine, civism, egalitate de sex etc.
Deschid geamul să intre și aer rece, nu doar soarele. O muscă aterizează pe pervaz și o pocnesc instinctiv, norocul ei că pe drumul caftelii am realizat că nu e nevoie să fac asta cu atâta intensitate, astfel că musca a încasat-o pe jumătate și e încă vie. Un bobârnac bine plasat o trimite de unde a venit și, mioapă fiind, nu vă pot garanta că și-a făcut din cădere rampă de lansare sau doar s-a prăbușit în zăpada îngălbenită de pipi canin din jurul blocului.
Mă sună soră-mea că vrea să-i trimit stelele. Nu cele de pe cer, ci colindele pentru nopțile de Ajun și de Crăciun. Băieții ei – nepoții mei, merg cu steaua și, obiceiul deși străbun, e dedat uitării mai lesne decât ne dorim. Acum câțiva ani am scris un articol pentru un ziar românesc din Canada și, din fericire, am cules stelele de la consătean. Cu ele salvate pe calculator le pot da acum mai departe de câte ori mi se cer. Le pun și pe blog, căci le doresc viață lungă, măcar cât vom trăi cei ce le-am ascultat cândva.
Nu știu dacă blogul meu e unul „de munte”, dar pentru cei ce caută trasee și ajung pe-aici, poate fi considerat unul. Să zicem că am suficiente drumeții la activ cât să grupez idei și să public săptămânal câte un articol ca în titlul de mai sus. La câte jurnale am scris și la câte subiecte ating prin ele, sigur n-aș duce lipsă de conținut.
Dar ce putem face din drag de ie pentru ie?!? Să nu cumpărăm chinezării, să facem diferența între autentic și artizanat, să creștem copiii într-o relație cât mai naturală cu portul popular, să purtăm ie și dacă ne vine timpul să coasem ie, să prețuim ce mai avem de la ăi bătrâni și să nu fim egoiști: portului popular nu îi mai folosește întunericul.