meet the sun
Gânduri și zbateri despre lumea în care trăiesc.
Nici nu mai știu la ce mă gândeam înainte să înceapă oficial războiul, dar acum inevitabil toate converg spre într-acolo. Toate se opresc în loc pentru o secundă când auzi vestea, apoi lumea își reia mersul lucrurilor, totul arată fix ca înainte, dar perdeaua îngrijorării oferă altă perspectivă: oare prețuim ce avem? Oare ne gândim la pace și atunci când nu e război?
Privind de jos, satului românesc i s-au împuținat țăranii, munților li s-au împuținat muntenii. Privind de sus, României i s-au împuținat românii.
În ultimele două săptămâni lucrurile par că s-au mai relaxat. Oamenii s-au obișnuit cu programul, cei mai mulți poartă mască și patrulează cu sau fără treabă. E greu să-i reziști primăverii…
Eu suport destul de bine toată situația, deși mă întreb adesea dacă atitudinea mea vine din întelegerea și acceptarea contextului, plus experiență sau e un mecanism de autoapărare. Timpul trece oricum suficient de repede cât să ne mai rămână doar urcatul pe pereți…
Nu mai există idei legate ci doar stări între virgule. Cam la asta se rezumă martie 2020, anul unui coronavirus de pomină.
Din iunie 2018 Luiza locuiește „forțat” la Roma departe de restul familiei, departe de colegi, de prieteni și deși i-a fost dor de toți și toate, are o misiune să se facă bine, să respecte indicațiile doctorilor.
N-a fugit acasă. N-a abandonat lupta. A ales în fiecare zi să continue, să își găsească preocupări să treacă mai ușor timpul, să își susțină părinții greu încercați și ei de schimbarea totală a vieții.
Dacă ea și atâția alți copii rezistă și respectă regulile, îndurând totodată și tratamente grele, haideți să fim adulți responsabili și să rămânem sănătoși pentru noi și pentru cei dragi.
După trei ani, dar ce puțini ani!, de liniște și de văzut de viața noastră, leucemia s-a întors în familie… Are ea ce are cu Luiza noastră, Cristina cum îi spunem noi ai casei, și fiindcă o știe puternică și ambițioasă, s-a gândit să o surprindă mișelește, atacându-i sistemul nervos central – când analizele de sânge ies bine, îți permiți să speri că poate ai noroc și e altă boală!
De toate cămilele pe care ți le poți imagina ca părinte, căci imaginația concurează din plin cu răbdarea când pleci la drum lung cu un copil mic! Asta e însă o concluzie a mea, voi puteți să ajungeți la o alta după ce veți citi cartea Roxanei Farca – Mami, tati, uite cămilele!