Patru povești naive

Diplomele (celei mai cuminţi fetiţe)

E cea mai cuminte fetiţă. Toată lumea îi spune asta, vecinele o alintă de fiecare dată, mătuşile îi strâng obrajii cu degetele lor parfumate şi se contrazic pe asemănarea ei cu vreuna dintre ele. Ea le spune mândră că seamănă doar cu tati şi ele tac invidioase.
Tati o întreabă în fiecare dimineaţă:
– cine e cea mai cuminte fetiţă din lume?
– cine? cine? se miră copila.
– numai tu!
E în clasa I şi are deja o groază de diplome. Pentru cel mai frumos desen al toamnei, pentru tema de vacanţă, pentru cântecul de la serbare şi de la toate concursurile la care a fost. Bine, şi colegii ei au diplome, dar doamna învăţătoare i-a făcut cu ochiul doar ei când a chemat-o în faţă.
Şi tot doamna i-a spus că seamănă cu ea când era mică. De mai multe ori chiar. Asta o deranjează pentru că ea, cea mai cuminte fetiţă din lume, seamănă doar cu tati.
Între timp, trăsnăile curg gârlă, iar minciunicile s-au adunat atât de multe încât simte că merită o diplomă şi pentru ele. Ăsta însă e secretul ei. Şi la asta seamănă cu tati pentru că mami îl ceartă foarte des că e un mare mincinos. Bineee, ea nu e încă aşa de mare pentru că e mică.

Ispita (unui băieţel)

– O să fumez mă şi eu când oi fi într-a cincea!
– Dacă eşti tare fumează şi-acum! Ţi-aduc eu de la frate-miu câteva. Le-am şparlit ca să fie. Am câteva rezerve deja.
– Băăă, nu merge aşa! Săptămâna asta am două pedepse. Şi mama m-ar scăpa de ele, dar mai e până vine ea acasă.
– Ce mă, iar ţi-e frică de bonă? Fra-ie-ree! Bona e plătită să stea cu tine, dacă iese scandal mă-ta o dă afară! Eu zic să tragi şi tu, de antrenament. Ia!
– Nuu, mă aşteaptă şi poate mă vede. Şi dacă o dă afară, vine alta, poate şi mai nasoală. Oricum, dintr-a cincea mama o să plece mai rar în delegaţii şi nu-mi mai ia bonă. Mi-a promis! O să vezi!

Noaptea, târziu. Bona doarme pe canapeaua din hol. Copilul o priveşte intens, dar nu îndrăzneşte să se apropie. Se simte înfrânt şi se retrage în camera sa atât de plină de lucruri, dar atât de plictisitoare. Nu mai plânge demult, că e bărbat.

Femeia aceea, fiinţa în plus din casa lui, i se pare barbară. Îi e ciudă şi măcar de ciudă ar îmbrăţişa-o…

Piticul (fetiţei curioase)

– Ala-bala-portocala, ala-bala-portocala! Dar cântă şi tu! Nu cânţi? Mami zice că aşa vă jucaţi când era ea mică… Tu îţi mai aduci aminte? Nu-ţi aduci! Dar mami zice că da, că şi voi eraţi prieteni doar că tu n-ai mai crescut. Nuuu, mama nu minte! Mi-a spus o grămadă de lucruri despre tine. Uitucule!
– Ce spui tu, că e alan-dala-portocala? Da’ chiar că eşti expirat! Ce păcat că nu ştii engleză… ne puteam juca ceva ce am învăţat la grădi. Da’ tu o să mergi vreodată la grădi? Nuu? De ce? Că eşti un copil mare? Păcat, au jucării noi acum. Offf… uituc, uituc! Mă duc să o întreb eu pe mami despre jocul tău preferat. Stai aici, să nu pleci, binee?!

Dar prietenul invizibil îşi luă rolul în serios şi se ridică imediat cum ea părăsi camera. Se putea întoarce în figurina albă lipită pe unul dintre pereţi printre steluţe şi fluturaşi sau…

Praful (dintre copilării)

In fereastra papusile stateau aliniate de parca maini nevazute le sprijineau inca din intunericul incaperii. Intr-o parte si cealalta a spatiului dintre geamuri panze largi de paianjen le inramau ca niste cortine. Praful desena umbre gri printre cutele rochiilor si pe lungile gene false, mai putin pe ochii mari, expresivi ce parcă-l tinteau.
-Nu pune mana!
Si baietelul isi retrase degetul ce abia atinsese sticla pafuita. Il sterse de pantaloni.
– Ale cui sunt bunico, papusile?
– E o casa veche si parasita, asa o stiu de cand ne-am mutat aici, dar tot nu e frumos sa te zgaiesti si sa pui mana!
– Da, bunico… şi baietelul pasi înapoi peste panglica portocalie ce imprejmuia casa. Isi intoarse capul de cateva ori imaginandu-si ca extraterestrii ar fi rapit si papusile, nu doar copiii… deci n-au fost ei! O sa le povesteasca cu siguranta si colegilor de la gradi despre casa misterioasa.

Buldozerele se pregateau de demolare. Doar peretii mai stiau ca in ziua venirii trupelor germane, o fetita zglobie isi primenise papusile pentru marea parada si le asezase la geam ca macar ele sa vada ce se intampla pe strada. Apoi, cu parere de rau ca o sa rateze uniformele, acceptase sa se ascunda impreuna cu bunicii la subsol.

Papusile au îmbătrânit mult de-atunci, dar praful le-a protejat de riduri.