[cum e să alergi ca femeie prin București; acest text nu este o ficțiune]
La ce mai alergi fă, că ești deja bătrână!
Nu identific vocea care mi se adresează, mie – femeia de 42 în anul 2023, pe Șoseaua Rahovei a capitalei salvată de aprilie, femeia în colanți până deasupra genunchilor osoși, epilați definitiv, dar nu și de aspectul anatomic că aș poseda oase în plus față de restul lumii, femeia care face slalom printre atleții sacoșelor atârnând la capătul mâinilor inuman de lungi, printre care rareori disting chipuri diferite și nu clone ale aceluiași personaj ce o duce atât de greu încât Paștele devine răzbunarea pe Golgota de fiecare zi, cheltuind și ultimul ban împrumutat, că așa îmi pare mie, femeia care așteaptă de la bătrânii trotuarului o reacție, cei pentru care mentalitatea noastră a cultivat automat respectul din motivul evident al fricii că rareori este și meritat, o reacție, o ridicare de cap, de sprânceană, o mustrare băi băiete, nu ți-o fi rușine să vorbești așa, dar reacția nu există pentru că jumătățile mele de picioare goale care aleargă de bine ce le e e un afront adus lumii ăsteia necăjite unde obraznicul ce mi-a zis fă e doar vocea fiecărui bărbat și deopotrivă a fiecărei femei dintre cei împovărați de nici ei nu mai știu de ce anume, atât de dintotdeauna este, mai puțin a fetiței trasă de mâna fratelui mai mare, care îmi zâmbește cu inocență și căreia îi fac stângaci cu ochiul, dar cât să priceapă ea că într-o zi va fi mare și va fi la fel de liberă, dar nu fără să treacă prin frica de astfel de golani până pe la douăzeci de ani, de scăderea bruscă a stimei de sine cu minim o insomnie până pe la treizeci, de indignare și revoltă până pe la patruzeci, ca mai apoi să-și vadă de antrenament continuându-și drumul și lăsând în urmă doar spatele-replică-mută, o nălucă ce peste o secundă nici că a existat, căci atât e de încărcat aerul, ca un gel, încât simt că am atins miezul României, căci uite cum mă face să scriu, dar mai bine casc ochii pe unde alerg, dacă nu lipsește o pavelă, e un picior întins să îmi pună piedică, care și eșuată aduce hăhăieli atât de necesare, strada cere disperată o reacție în clocotul ei ticsit de ingrediente ce se anulează unele pe altele ca să fie evident că lipsește acel ceva, râsul, degeaba picură cu stropi mari și marfa second e nouă, degeaba te învie prospețimea legăturilor de verdeață pe care femeia așezată pe lada de bere le întinde ca unor invizibili, poate zeilor de-amiază, râsul e singurul care mai poate dezlănțui ceva, râsul prostesc greu de stăpânit, râsul acela cretin da bun în care lacrimile podidesc și pentru că doar așa plânsul e permis, bănuiesc eu că asta își doresc mai presus de cozonac si ouă categoria 0, să râdă, dar tocmai eu nu cad, cu toată compasiunea și sfâșierea nu cad, și, fără să dețin adevărul lumii, îmi reamintesc la fiecare traversare că oricând pot muri ca un credul veritabil ce se asigură de multe ori, mai puțin ultima oară, cu filmul vieții derulându-se rapid până la fireasca ultima frază, la ce mai alergi fă, că ești deja bătrână, ori uite, ăsta e un motiv bun de a-i supraviețui mental celui cu întrebarea, neoferindu-i un răspuns.
Nici măcar „de aia”.
știi, există o expresie dintr-o fabulă a lui Esop ”vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”….părerea mea este că individul era gelos și neputiincios.
Pe lângă asta, unii oameni pur și simplu nu au contact cu genul ăsta de apariții chiar dacă locuiesc în București, chiar dacă stau cu orele pe tik-tok și văd toate „minunile”, experiența vie îi surprinde.
Nivelul de educație e și el un factor.
Cât despre bărbații doar în buletin, ăsta e un alt aspect, majoritatea sunt total imaturi.
Buna Claudia. Tu alegi pe unde alergi, nu toate mediile sunt propice. Referitor la inepta fraza… daca n-ai citit inca Born to Run, acolo e raspunsul. Spor la antrenamente, o primavara minunata si un an cat mai bun!
Bună Alin 🙂
Am alergat pe un bulevard între unde stau și parc. Și nu e prima oară. Să iau taxi la parc?!?
Azi am alergat iar prin același loc, dar fiind mai de dimineață, oamenii au fost cu treabă, nu au ieșit încă cri care taie frunză la câini…
Fraza e dintre cele mai acceptabile, ușor de reprodus, am ales-o din pleiada de mizerii tocmai pentru că are și explicație „deja ești bătrână” – ăsta reflectă un gând majoritar legat de femeile cu copii/riduri/familie, ce treabă mai au ele să facă sport?!? Să stea acasă ogoite la cratiță.
Din fericire, acum nu mă mai afectează genul acesta de reacții, însă nu e normal ca ele să existe și fetele și femeile românce încă să își conditioneze dorința de a face sport de mediul unde pot face asta fără a fi agasate.
Mulțumesc de urări, spor și ție cu turele! Pare distracție multă la voi acolo!
Salutări și multe reușite la alergare,antrenamente,curse!
Mulțumesc! Experiențele acasă sunt mereu mai intense… din toate punctele de vedere 😉
Super,ca întotdeauna,romania sălbatică, spontană, primitivă
Exact! România care face omul să scrie 🙂
Astfel de zone există la un pas de centru, culmea, apropiindu-mă de Carol unde probabil se văd des alergători, lucrurile s-au calmat.
In 2006, cand participam la curse de mtb si incercam cu altii sa revolutionam mentalitatea traficului urban Bucharestian, un destul de cunoscut (pe atunci) personaj in lumea bicicletelor mi-a spus asa, in public: „De fapt ce puii mei cauti pe la concursuri, daca tu te opresti de atatea ori sa faci fotografii? Stai acasa, ca pe-acolo te cauta moartea!!” Deci se pare ca pentru societatea mascula romaneasca femeile in jur de 40 ar trebui eliminate …..
Nu știu dacă eliminate, dar invizibile, la cratiță 🙁
Cred că bărbaților de acest gen, adulți doar datorită buletinului, le repungă din start femeile puternice, care înving prejudecățile și mentalitățile. Neputința lor de a ne înțelege, de a nu ne putea controla, scoate la iveală aceste aberații verbale…
Sa stii ca nu are legatura doar cu femeile. Si eu ca barbat m-am lovit de ea. Este adevarat ca in alt context si spus mai „voalat” insa am auzit de multe ori „sugestii” „ca ce domne la 45+ tu mai vrei sa iti cauti de lucru?”
Draga Claudia,
Am citit pe nerasuflate articolul tau aseara, si l-am citit iar azi mai pe indelete–GENIALA, FIREASCA SI BINE-VENITA reactia ta de a scrie un suvoi de cuvinte care sa spele cumva ( sau sa acopere) gunoiul de vorbe ce ti-au fost adresate. Da, din pacate erai intr-o parte a Bucurestiului in care alergarea, daca nu e dupa cumparaturi sau transportul public e o chestie straina–m-as aventura sa zic in special alergarea practicata de o femeie adulta. Daca as fi fost eu in locul tau probabil ma alegeam si cu ceva gen ” n-ai ce face, mai bine stai acasa si vezi-ti de nepoti!”.
Mda, zi de zi e mult de lucru cu supravietuirea mentala, asa ca hai inainte cu alergatul! Sa ai o Primavara frumoasa!
Din pacate fraza respectiva reprezinta mentalitatea unei bune parti din societatea romaneasca. Si vine demult,de foarte demult. Tot din pacate se manifesta si prin paturile mai „cu pretentii” si nu doar a celor mai „de la firul ierbii”. Discriminarea pe criterii de varsta este extrem de frecventa in Romania, o tara unde daca ramai fara servici la 45+ ai cam incurcat-o.
Exact, de aceea am și ales-o dintre ce mi-au auzit urechile. Dar da, după 45 viața ar trebui să însemne doar resemnare. Nu avem cultura bucuriei de a trăi, care nu are legătură cu banii. Iar asta se vede în orice: când românului îi vin rudele, preocuparea e legată de felurile de mâncare și curățenie generală, în loc să se centreze pe timpul petrecut împreună.
De serviciu nu mai zic, românul de 45+ ține cu dinții și rabdă orice mizerie tocmai pentru că se spune atât de des că „nu te mai angajează nimeni”, ceea ce e o tâmpenie desigur. Apoi, la rândul lor, pensionarii umiliți în ultimii ani de muncă îi dădăcesc pe următorii să îndure și ei…
Din pacate mentalitatea asta este si intretinuta de mass-media.Daca te uiti la televiziunile romanesti ai senzatia ca au o adevarata „obsesie a tineretii”.In primul rand pentru orice eveniment mentioneaza varsta celui implicat desi, de cele mai multe ori, nu are nici o relevanta pentru ceea ce s-a intamplat.Intr-o tara in care media de varsta depaseste 40 de ani si care se afla intr-o plina criza demografica este cel putin surprinzator sa mai vezi apucaturi din astea.
Mulțumesc frumos, Monica!
Nu știu dacă am vrut să acopăr vorbele necunoscutului, dar așa am simțit să scriu, am început într-o notă personală, de aici și stilul de scris dintr-o suflare, și abia la final mi-a venit ideea să pun și pe blog.
Nu mi-e usor peste mari si tari unde sunt de peste 10 ani dar am plecat din Ro Buc datorita lor. Aici pot sa alerg (novice in comparatie cu tine), pot sa port colanti, pot sa-mi colorez parul cum doresc in ziua aia, fara sa atrag manifestari huliganice.
Nu am regretat 1 secunda de cand am plecat si de fiecare data cand am aterizat pe Otopeni, am dorit sa ma intorc cat de repede „acasa”.
Am uitat sa precizez: sunt mai „batrana” decat tine cu 1.5-2 ani
Adevărul este că mai avem mult până la un minim uniform de civilizație… Sunt multe zone din România unde alergarea a devenit o normalitate (în Brașov de pildă oamenii sunt mult mai familiarizați cu sportul), iar parcurile centrale sunt tot mai ok pentru alergare, însă sunt încă multe zone (rurale, orașe mici sau Calea Rahovei din capitală) unde oamenii au rămas în urmă… Culmea e că toți se uită la tv la toate alea, nu-i poți suspecta că n-au mai văzut, dar creierul e încă pueril. De fapt asta e problema, că lipsește maturitatea oamenilor, îmbătrânesc dar maturi tot nu sunt 🙁