Un omagiu pentru un ultim PA

când oamenii cunoscuți ”pe internet” mor, tristețea trece și în offline…

Proza arhiscurtă (PA-ul) presupune texte (arhi)scurte în jur de 500 de semne cu tot cu spaţii. Într-o vreme, ne strânsesem mulți în jurul acestei idei de a aduna lumea într-un pumn de cuvinte, de semne și de a-i stoarce esența din tumult. Am aflat zilele acestea că una dintre mâinile cele mai dibace nu mai e. A nu mai fi poate însemna a muri sau a pieri. Ea doar a murit. Eu nu știam mai nimic despre omul care culegea, dar simțeam că sufletul îi era pe măsura roadelor mereu surprinzătoare. Nu m-a întristat vestea, nu m-a mâhnit, ci m-a mirat în crudul semn de întrebare al lui de ce?

În numele gândurilor ce m-au însoțit zilele acestea și a lipsei cuvintelor ca ale unui altfel de moment de reculegere, un simplu omagiu…

Ultima poveste

Avea un titlu bun, dar cuvintele de după voiau doar spații, toate albe și puse la capătul lor un punct negru, ca o stavilă. Zile se lăsă mistuită de rândurile imaginare până le descifră. Între început și sfârșit înțelese că e o fericire și nu o condamnare să te supui paginii albe, să te arunci în ea și să rămâi acolo pentru totdeauna.
– Are un titlu bun, zise ochiul uman citind rândurile aparent indescifrabile până la punctul de pe urmă. Scoase guma și-l șterse, iar povestea năvăli mai departe…