Prima postare a lui 2023 e una total neașteptată și pentru mine. Vă invit la o altfel de poveste decât v-am obișnuit, una în versuri, și în care realitatea și fantezia s-au inspirat una pe alta. N-aș putea să vă spun dacă s-a întâmplat deja sau dacă, tocmai pentru că am scris-o, va urma să se întâmple. (șoptesc: n-am un jurnal sub pat, dar am un copil cu vorba… lungă)
Cuvântul ascuns
- Mami, spune-mi o poveste! - Despre ce-ai dori să fie? - Iar nu știi?!? E o copilă care scrie în jurnalul de sub pat ce-ar dori să se întâmple și nu s-a mai întâmplat! - Hmm, încerc să mă gândesc, pe copilă s-o numesc... - Dema! Știu eu! Dema a-nceput să scrie după-un vis tare ciudat, litere pe care eu încă nu le-am învățat. Și, când are o idee, în cuvinte curcubee pe o pagin-o așază - știi tu unde, în jurnalul de sub pat. Cum nu știe niciodată cine, unde, ce și când, toată ziua spionează agitată, așteptând. Din acest motiv au dus-o pe la doctori, peste tot, dar copila e tăcută până vraja face sfâârr! sau poc! Și atunci e fericită râde, sare, se rotește, cântă, țopăie, dansează, cu păpușile vorbește; oamenii se minunează: poate nu-i nimic, doar... crește! Uite, mami, de exemplu, și-a dorit Dema să vadă dacă e extraterestru vecinul de peste stradă; fiindcă spațiu-i-nfinit, a scris cel mai îngrijit, cu litere mari și clare pentru cine-n stele doarme. Lângă geam s-a așezat, n-a mâncat, nu s-a jucat, n-a vorbit, nu a clipit, și când s-o răpună somnul l-a văzut! chiar costumat! Cu antene, luminițe, peste-o cască argintie, pelerină lungă să ascundă cizme cu propulsie, iar din mâââii-ni răs-pân-dea mici steluțe - nemaipomenite! dintr-o cosmică hârtie! I-a făcut un semn cu mâna de salut; el a răspuns trimițând în aer dâra unui alt cuvânt, ascuns. Și de-atunci Dema semnează în jurnal cu-o hieroglifă peste care cine suflă, fii atentă: TO TUL UITĂ! A uitat până și Dema... (făcând proba din greșeală) Știu mami, cam trist, dar uite, câteodată-n fața casei sunt steluțe risipite, argintii, din altă lume, și pe care vântul nopții le așază în cuvinte despre care-aș vrea să știu cât mai multe de la tine. - Mami? mami! nu se poate, iar ai adormit tu prima și am spus doar eu povestea... Mie, cine-mi spune acuma??! noapte bună, noapte bună, copil mic (cu vorba lungă)
p.s. numele Dema a fost propus de Miruna.
Această postare face parte din categoria prozelor scurte și arhiscurte. Am dat și peste alte două poezii acolo, de care uitasem și care mi s-au părut suficient de amuzante cât să vi le recomand, cu rezerva că nu sunt vreo poetesă, dar nici nu trebuie să cumpărați vreo carte (sic!):
- poezioara cu Marcel, un cal puțin înfumurat
- epopeea din balconul lui Mărin, cam sumbră, dar care reflectă mersul lucrurilor pe lumea asta unde sfârșim adesea… singuri.
Obișnuiam într-o vreme să scriu astfel de scurte ficțiuni în care să exersez privitul lumii dintr-o altă perspectivă. Era un exercițiu bun, dar și o supapă artistică. Căci arta nu aparține doar celor aleși, ci oricui simte că trebuie să se manifeste și altfel decât în rutina zilnică: cu vocea, cu acul, dalta, pensula, creionul, tastele etc.
Creativitatea a adus omul unde este și, în lipsa ei, unii chiar nu găsim sensul zilelor. De câte ori ne risipim imaginația, renunțăm cu siguranță la ceva din sinele nostru. Dacă creativitatea se poate exersa, repeta, șlefui, transforma, inspirația e ceva ce aparține momentului. Cei cu adevărat artiști nu depind de ea, restul lumii, ca noi, ne bucurăm când ne vizitează și e important să o „salvăm” cumva până nu… pleacă. Eventual, în jurnalul de sub pat 🙂
Aşa e, inspiraţia trebuie prinsă şi pusă în pioneze nu doar în spaţii private pentru că inspiraţia ta se poate inspira cu inspiraţia altcuiva şi uite aşa se nasc o mulţime de zâmbete mici iar zilele noastre devin mai luminoase!
An inspirat şi creativ să aveţi! Cu drag!
Adesea cele mai bune idei mi-au venit ca răspuns la ideile altora 🙂
Mulțumesc asemenea Ina, un 2023 interesant!
Copiii au o inocenta pe care noi ca adulti am pierdut-o. Isi pot crea a lume a lor in care pana si necuvantatoarele pot vorbi.Nu de putine ori am vazut cum caiini si pisici care nu erau tocmai blande cu stapanii lor, se lasau trase de coada de cei mici si chiar le facea placere.
Copiii își permit să treacă peste limitele lui „nu se poate”, „nu există”, pentru ei fantezia nu ține cont de vreo definiție. Miruna își creează propriile scenarii amestecând poveștile clasice cu cele moderne, zânele cu dinozaurii și extratereștrii și unicornii, păpușile Barbie cu figurinele Lego ale unori eroi Ninja și tot așa. Nu își pune problema imposibilității acestor gen de alăturări, și de ce ar face-o?!? Eu realizez că am crescut separând total elementele poate și datorită educației din acea vreme, dar și lipsei de varietăți de care copiii din ziua de azi chiar se bucură. Sau ar trebui să se bucure.
Noi nu ne putem compara cu cei mici de astazi. Generatia noastra si-a trait copilaria pur si simplu in alta lume. Este greu pentru un copil de azi sau chiar si pentru un tanar, sa inteleaga cum era copilaria anilor ’70-’80.