motto: sâmbată alergare, duminică bicicletă, luni febră musculară
Week-end-ul ce tocmai a trecut a trebuit să ni-l planificăm în Bucureşti în jurul unui concert de pian de sâmbătă seara. Pe cât posibil, trebuia să simt că ies din casă, să ies la o primă tură de alergare şi să pun şi roţile biclei la treabă căci pedalatul e o plăcere exersată.
Alergarea de sâmbătă
Am ieşit singură pe la un 11 în Parcul Tineretului. Nu chiar singură, ci cu Domnul G în caz că e ceva de pozat pe-acolo. Am ieşit cam târziu, era deja cald… Cam leşinată tura mea de alergare, deşi adunaţi au fost vreo 10 km cu vreo 10 pauze în aproape două ore. Cum-necum, am descoperit că mai bine alerg la deal decât pe plat, în parc plat însemnând astfaltul aleii, iar la deal scări, cu revenirea la vale pe iarbă.
Cert e că am dedus următoarele:
– îmi trebuie o borsetă mai mică şi mai comodă, un ceas, căşti pentru muzică, dar nu auriculare, ci probabil unele dedicate pentru sport;
– hidratarea e foarte importantă, am avut 0.5 de apă şi tot n-a fost de-ajuns;
– aş prefera de o mie de ori să alerg în natură natură, gen deal sau munte, mi-e clar că nu-mi trag energia din a face sport, ci din a alerga pentru a descoperi locuri frumoase şi nu neaparat noi de fiecare dată;
– cu atât mai mult sunt convinsă acum că nu sunt omul care să meargă la sală şi asta nu e un lucru neaparat bun dacă am de gând să mă menţin serios în formă (mai mult pe timp de iarnă desigur);
– n-ar strica să fac ceva în privinţa platfusului (adică să merg la ortoped pentru talonete) şi a deviaţiei de sept ce mă împiedică la inspirat…
Biciclitul de duminică
Traseul pus la cale de Căpitanu’ şi Andrei a presupus ceva prin sudul capitalei, pe la Argeş, cu revenire prin sate, practic nu mare lucru, dar important ca distanţă în pregătirea mea şi a Danei (dar eu adaug, şi a băieţilor) pentru sezonul de bicicletă de anul ăsta.
Eu venind după ziua precedentă în care alergasem, eram deja terminată de febra musculară ce se instalase ignorând total aspirina şi duşul fierbinte de după. Am descoperit însă că o dată urcată pe bicicletă, nu mă mai durea nimic şi chiar îmi era mai bine pedalând decât mergând.
Am tras imediat concluzia că între muşchii folosiţi la alergare şi cei folosiţi la pedalat nu sunt prea multe intersecţii, dovada că febra de azi e cruntă, fiind cumulată din ambele ieşiri.
Traseul n-a presupus cine ştie ce porţiuni tehnice (vreo 60 km ca lungime), asta dacă nu pun la socoteală drumul cu denivelări exagerate de la începutul turei, mersul printre mormane de gunoaie şi mirosuri de nămol de la bălţile Argeşului semi-secat, hoituri cât cuprinde, fum de la arderea gunoielor, pedalarea prin Bucureşti de la întoarcere.
Cu excepţia febrei şi a durerii din degetul mare de la mâna stângă ce s-a luptat intens cu schimbarea foilor, sunt destul de bine după tura asta oarecum lungă, mai ales că Andrei ne repetase în mai multe rânduri că nu există şa comfortabilă, ci doar fund netăbăcit, iar începutul de sezon e mereu un pic mai delicat.
Harta traseului şi povestea de la Andrei
Traseu de bicicleta 1476654 – powered by Bikemap
Cele două ieşiri în imagini 🙂
În parc au înforit cornii şi-au ieşit albinuţele la strâns
şi broaştele ţestoase apreciază soarele
îşi încălzesc carapacele de parcă se uită la „tv”
primele flori de primăvară pe anul ăsta – anonimele şi micile flori albastre
micii biciclişti (de apreciat părinţii care stăteau undeva jos pe iarbă şi îi lăsau pe cei micuţi să se joace în voie)
******
Trupa pusă pe biciclit de primăvară (Cristi, Dana, Căpitanu’, Vali, Claudia adică eu şi Andrei – fotograful)
pe drumurile de pământ e jale mare, gunoaie peste tot… aici suntem la Argeş printre ape murdare, gunoaie şi evident, câini
pe malul Argeşului sau al bălţilor aferente se pescuia, se făcea grătar sau se spălau maşini…
de pe malul apei,
în compensarea zonelor urât mirositoare, au venit serele acestea
iar pentru ochi, mâţişori de salcie,
în lumea staminelor şi pufoşeniilor
nămol n-a fost, dar cald şi praf, da (photo by Andrei)
iată-l şi pe Andrei
un lac roşu?
bicla mea
în pădurea Copăceni am făcut un mic popas special pentru viorele,
iar întoarcerea spre casă a fost condimentată de trafic
Un pic mai multe poze.
Din perspectiva cuiva care are si platfus si deviatie de sept pot sa-ti zic ca probabil cel mai bun si cel mai ieftin tratament e tot indiferenta…
Apropo de borsete, vezi ca avem noi doua borsete pe care vrem sa le dam…
/Radu.
Si pentur crampe si pentru durerile de talpi sunt cauzate in primul rand de lipsa de antrenament, si se rezolva binenteles cu antrenament…
/Radu.
@Radu: pai asta e o veste buna daca merge cu indiferenta ca pana acum tot cu medicamentul asta m-am tratat si eu. Doar cateodata, cand ma dor talpile si fac crampe musculare – ca acum, ma mai intreb ce e de facut.
Pai vorbim, sa vedem ce marfa aveti.
Eu cred ca pentru platfus merita sa incerci niste talonete…probabil nu o sa rezolve definitiv problema dar poate o amelioreaza…
Pentru deviatie de sept, eu inca nu am descoperit solutia…asta pentru ca nu vreau sa iau in calcul operatia…adica nu vreau sa fac atletism de performanta ca sa imi pun probleme din astea existentiale…cand m-am apucat de alergat si eu aveam impresia ca nu pot sa respir, dar cu antrenament impresia asta a disparut….acum pot sa respir si „performantele” mele sunt legate de raritatea antrenamentelor si de faptul ca nu sunt dedicate ameliorarii vitezei si tempo-ului.Cat despre restul concluziilor privind alergatul- in natura (la munte preferabil rules), muzica (exista si casti auriculare performante pentru sport) ajuta, pentru oras o borseta simpla numai pentru bidon si chei cred ca ajunge…si sper sa ne propunem primavara asta si niste tura de alergare la munte :).
Dar pot sa intaresc ce a zis radu… cele mai multe din cele enumerate se rezolva cu…..antrenament:). Totul e sa il faci sa fie fun!!!
Pai nici eu nu am decoperit antrenamentul fun in oras…dar turele la munte nu m-au dezamagit niciodata…iar zapada se topeste vazand cu ochii si probabil dupa Pasti se va putea alerga pe dealuri 🙂
@Radu: crampele ar putea sa se rezolve prin antrenament, dar durerile de oase nu cred..
@Mike: mda, tocmai pentru ca nu e fun la oras, nu-mi vine sa ma „antrenez”. Pana la parc pot alerga, dar asta inseamna sa inhalez toate toxinele din trafic, in autobuz e aglomeratie mare asa ca la intoarcere e cam aiurea sa te urci transpirat dupa alergare, in parc nu ma pot duce prea de dimineata ca-s caini, daca ma duc mai tarziu cu toata logistica imi ia cam o ora si intarzii la munca. Alergarea pe asfalt nu-mi face prea bine la talpi plus ca nici nu-mi place, pe banda la sala nu ma vad inspirata de fel, deci, o sa ma „antrenez” din an in Pasti.
Chiar sunt curioasa cand va fi a doua iesire 😀
Parcursei cu emotii textul dupa ce citii „pian”. Apoi ma uitai cu emotii la poze. Nimic flu, nimic cu toc. De ce?
Oricum, frumoasa poza cu berea, noroc! 🙂
Merita sa astepti, eu deja am fost. 🙂
@Dunia: pai la alergat si la biciclit 60 de km nu mi-a mai stat gandul la tocuri. Am vrut sa-mi iau o fusta, dar am preferat pantalonii special cu buretel.
Cat despre pian, intr-o postare viitoare, cat de curand. A fost tare fain, special si intre timp, am luat si bilete la Tudor Gheorghe. De-abia astept sa merg chiar daca am doua luni de asteptare la orizont.
Mi-a placut tare mult felul in care ai reusit sa dezvalui prin imagine si text modul in care natura incearca tardiv sa se opuna dezastrului prin care conationalii nostri necivilizati, needucati sau ignoranti polueaza fiecare centimetru patrat, facand sa avem poate cea mai murdara tara de primprejur(o spun cu mare regeret si amaraciune).
In rest, sigur ca placerea de a face miscarea presupune printre altele si febra musculara:))care nu face altceva decat sa-ti comunice ca trebuie sa continui permanent si neintrerupt antrenamentele:))
@Dunia: stiu c-ai fost 🙂
@Tata Oleg: incearca biata natura, dar n-are la cine. Ce m-a mirat e ca gunoaiele nu sunt numai in dreptul localitatilor, ci pe toata lungimea drumului si se vedea ca sunt aduse cu caruta sau masini de teren si aruncate acolo. Mai trist e ca zona fiind instarita datorita serelor ce aduc profit, oamenii respectivi umbla cu jeep-ul pe camp si au ditamai casele cu gazon in curte si arbori ornamentali. Pacat insa, ca nu pot iesi la o plimbare in spatele casei… de fapt, sigur nu-i intereseaza plimbarile…
Febra a inceput sa treaca, cu talpile mai am putin de tras, dar am de gand sa continui „antrenamentele”, nu de alta, dar macar sa vad cum e 😀