Toamnă pe două roţi la Maratonul Vinului

dedicaţie: mulţumesc PINGUINI pentru biclă!

Data: 1 octombrie 2011

Pe două roţi: Andrei,  Irina şi Laviniu şi eu (ei fiind ceva mai avansaţi ca mine)

Traseul: ruta de pe bikemap Traseu pe la Maratonul Vinului (by Andrei) – varianta scurtă pe care am mai scurtat-o şi noi un pic spre final (27.5 km din 30)

Inspiraţi de: Maratonul Vinului (sfat: intraţi la meniul „Organizatori” ca să fiţi puţin surprinşi)

Albumul foto: Cu bicicleta pe urmele Maratonului Vinului

Câteva vorbe

Ultima ieşire cu bicla a fost cu vreo două luni în urmă (la Comana şi în aceeaşi formaţie de patru ca acum) şi era clar nevoie de o ieşire nouă. Cum eu n-am mai biciclit între timp nici măcar pe la scară, mă simţeam totuşi pregătită de ceva mai mult. Aşa că din lista de opţiuni am ales cu Andrei traseul scurt de la Maratonul Vinului ce a avut loc în iunie şi care s-a bucurat de impresii pozitive atât la capitolul traseu cât şi organizare. Cum în lumea track-urilor GPS totul poate merge strună, am purces la drum plini de elanul caracteristic al celor care prind gustul mtb-ului şi vor ceva mai multă aventură.

Traseul începe chiar din oraşelul Urlaţi (la vreo 20 km de Ploieşti pe drumul spre Buzău) şi debutează cu o pantă pe asfalt la care ne descurcăm de minune. Apoi intrăm pe pietriş şi are loc primul incident: un câine îl latră brusc pe Laviniu şi îl face să cadă de pe biclă. Rezultatul: o mică julitură ca la debut de tură.

Urcuşul continuă şi când e dublat de pietriş şi ogaşe, puţini mai rămân pe bicle: Andrei, doi tipi echipaţi şi puşi pe treabă care ne depăşesc şi câte unul dintre noi până când cedăm ispitei de a urca pe jos şi a împinge bicla fericiţi.

Peisajul e compus din sonde de extracţie a petrolului, stâlpi de curent, resturi de beton şi drumul pietruit şi bine întreţinut. Cu toate intervenţiile omului, dealurile sunt extrem de pitoreşti mai ales în culorile toamnei.

Ne simţim norocoşi de vremea foarte potrivită unei astfel de ture, e înnorat cât de cât şi răcoare. Atât de norocoşi încât norocul avea să ni se schimbe.

Mai urcăm, mai stăm, mai împingem la deal sau strângem bine coarnele la vale, timpul trece într-un mod tare plăcut. În mintea mea sunt puţine cuvinte:

îmi place la nebunie MTB-ul ăsta! MTB-işti, numărul vostru tocmai a crescut cu 1!

Sunt convinsă că mai am mult până să fiu unul adevărat, dar îmi place şi vreau să am astfel de ieşiri cât mai des. Lucru pe care îl simţeau sunt sigură şi Laviniu cu Irina încântaţi şi ei atât de traseu cât şi de faptul că bicicleta îţi dă posibilitatea să vezi locuri la care altfel nu ai avea acces nepretându-se la drumeţii şi nefiind de-al locului.

Pauza de prânz o facem la umbra unui păr sălbatic ademeniţi şi de o băncuţă strategic pusă: stai la umbră şi priveşti valea, satul, dealurile galbene. Soarele începe să ardă ca într-o zi de vară ceea ce ne face mai întâi plăcere, apoi… nu prea.

Descopăr că deşi n-am mai pedalat între timp, priceperea pe două roţi a crescut: pot să mă ridic în pedale la coborâre sau la hopuri, pot pedala fără să stau pe şa, pot întoarce capul în spate, privi în ce direcţie am nevoie inclusiv în jos la foi sau lanţ, lucruri care mă fac să mă simt tare bine şi natural pe biclă, ceva de genul:

bicla asta nu-mi mai pare aşa străină ca la început, începem să colaborăm

O vreme am tot coborât şi fără să ne dăm seama când, am trecut din teritoriul sondelor în cel al viilor. Dăm de plantaţii mai arhaice, de vii părăsite şi năpădite de iarbă, dar şi de ferme exemplar îngrijite, de culegători veniţi cu sacul, căruţa sau dacia, de multe, multe drumuri (o adevărată reţea) pe care nu ştiu dacă le-am fi dezlegat sensul fără GPS – probabil că da, doar se vedea valea şi Urlaţi-ul însă ideea nu era să coborâm cu orice preţ.

Mare gurmandă când vine vorba de fructe de pe câmp, am mâncat struguri de toate felurile, mare parte sălbăticiţi (de pe garduri) sau rămaşi în urma culesului – aşa cum s-a întâmplat la o fermă de sauvignon blanc unde ciorchinei mici şi aurii cu maxim 10-15 boabe aşteptau să fie găsiţi pe sub frunze.

Am coborât pe o vale ajungând la nişte case şi conace (dacă nu ar fi aşa aridă zona, mi-ar plăcea şi mie una!), am luat inspirat apă de la o fântână şi am pornit-o din nou la deal. A urmat o urcare ceva mai lungă şi mai susţinută, pe un drum nu prea folosit şi pe care iarba crescuse în voie şi sub căldura nebună a soarelui am tras un pic din greu – care au tras… Irina şi Laviniu au fost eroii noştri, Andrei nu prea era în apele lui, iar eu am abandonat de pe la jumătate în ideea că varianta mea turbo e mult mai eficientă: urcam mai repede împingând bicla decât mergând pe ea şi epuizându-mă inutil.

Peisajele au meritat însă orice efort şi vânticelul de pe culme ne-a răcorit cât să mai prindem forţe proaspete.

Am mai traversat o vale şi iar am am ajuns într-o zonă de case. Aici am hotărât ca ultima buclă de 2.5 km să rămână pentru altădată fiind mult prea cald şi unii dintre noi cam obosiţi… Oricum, am ratat intrarea căci nici n-am văzut-o fiind atenţi la drumul de pietriş şi la canionul de nisip din dreapta lui.

În câteva minute am ajuns la asfalt pe care, după atâtea pietre, l-am apreciat cum se cuvine pentru netezimea şi moliciunea lui.

Câteva poze

primul urcuş mai serios ne învinge treptat (by Andrei)

un cer superb şi o zi de toamnă numai bună de pedalat

poarta spre rai??!

dealuri bogate în de toate

de-a joaca cu norii

flori de câmp nemuritor de roz

loc de odihnă şi popas

de la firul jaleşului (floarea mov)

drumuri galbene

câmpuri aurii

de la o fermă: am gustat două boabe căci mă simţeam multe prea ispitită pentru a mă rezuma doar la poză – au fost… mmmm… tare dulci!

ai crede că poza e din România? Da, chiar este!

era cald ca la nebuni, dar frumooos!

fructe negre de boz – otrăvitoare ( s-ar părea că nu sunt, dar eu clar n-o să mănânc)bineînţeles că de-aia sunt la discreţie!

biciclim printre flori de câmp într-un loc neaşteptat de pitoresc şi despre care nu am fi ştiut vreodată de nu era bicicleta

Câteva concluzii cu plusuri şi minusuri

+ mi-a plăcut! mult!

– mai am de lucrat la condiţia fizică pentru biciclit, judecând după febra musculară care mă încearcă, trebuie să scap de încordarea palmelor şi a mâinilor;

+ viteza la vale îmi place şi mă bucur că am reţineri care mă salvează de la căzături serioase (câteva tot am luat, dar mai mult pentru că m-am aruncat singură dinainte);

– la deal, când panta creşte, mă plictisec să pedalez încet şi să păstrez cu greu direcţia şi mă opresc – am observat că dacă insist merge treaba însă nu am motivaţie să insist…;

+ nu mai depind aşa de mult de statul în şa, dar trebuie să exersez mai des şi mai ales la nevoie (coborârile pe pietre au farmecul lor 😀 ) ;

– mai am de lucrat şi la direcţie, uneori mă las prea uşor speriată de şleauri sau obstacole;

+ schimbătoarele de viteze încep să-mi fie prietene şi nu ozn-uri ca până acum;

– ar trebui să învăţ mai multe şi despre partea tehnică a minunii cu două roţi şi să nu mai fiu atât de bondă pe cât mi-am dovedit (mi-a căzut lanţul şi eu mă tot întrebam de ce pedalez în gol, am văzut că nu e nimic între foi şi roata din faţă şi am crezut că am pierdul lanţul la una dintre căzături şi chiar m-am întors să-l caut…);

+ gata cu „sunt începătoare” – e timpul de mai mult!

peisaj de toamnă cu biciclişti şi flori de nalbă
– surprinzător de proaspete în uscăciunea din jur