Mtb-ul e ca un fruct exotic de care n-ai mai mâncat niciodată şi nu ştii la ce să te aştepţi. Poate că arată cam dubios sau e mult prea colorat, poate pleci de la premiza că nu-ţi plac fructele în general şi că nu există ceva care să te poată surprinde sau poate, pur şi simplu, eşti înnebunit după fructe şi muşti din el fără rezerve. Oricum ai muşca, odată ce ai muşcat îi simţi şi gustul despre care aproape tot ce spui după se rezumă la… „mai vreau”!
mergem la pădure, la cules de flori şi... ture! (s-a agăţat singură când nimeream mai mult pe lângă potecă)
Sâmbătă, 30 iulie, am ajuns din nou la Comana la pădure, împreună cu Irina şi Laviniu (începători ca şi mine la capitolul „să descoperim bicicleta la bătrâneţe„) şi supervizaţi de Andrei care ne-a promis o tură uşoară de mtb, cea pe care a fost dumnealui în primăvară la un concurs. Plecăm din Bucureşti cu patru bicle pe maşină şi cu stropi de ploaie pe parbriz. Ajungem, încă picură, ne echipăm şi entuziasmaţi foc, pornim.
Intrăm în Parcul Naţional Comana (plătim o taxă de 3 lei de persoană) pe drumul principal, un forestier larg şi prietenos şi până unde „se înfundă” totul merge strună. Traseul începe abia când facem stânga şi începem să urcăm. Eu nu prea rezist cu pedalatul în rampă, odată ce am coborât nu mai pot urca la loc, însă pot împinge de zor, dacă trebuie şi cam… trebuie.
la pauze mă mai joc cu Micuţa de-a pozatu' artistic deşi vremea e posomorâtă rău
Curând trecem la nivelul următor, adică drumurile forestiere devin poteci, urcările şi coborârile sunt piperate cu vreascuri peste care începem să trecem şi călare nu doar pe jos, cu şleauri pline de nămol sau cu poieniţe pline de iarbă unde denivelările sunt bine ascunse şi pline de surprize.
Momentele amuzante sunt însă dese mai ales cele în care eu, Irina şi Laviniu ne străduiam de zor să ne urcăm la deal pe cai. Cu timpul însă (urmând sfatul constant al lui Andrei) reuşesc să prind şmecheria şi să urc în şa. Nu-mi iese mereu din prima, dar şi când îmi iese am zâmbetul larg până la urechi chiar de trag de pedalele alea ca de mort!
biclele "scot" tot felul de sunete; cât Andrei mai verifică una-alta, eu o pozez pe-a mea la capătul unui drum perfect de mtb
unele "dealuri" sunt greu de urcat și pe lângă biclă (by Andrei)
când merge treaba zâmbetul e la maxim! (by Andrei)
Pădurea ne rezervă tot felul de surprize, poteci înguste de single trail (na, că învaţă şi Miţa termeni noi!), pânze uriaşe de păianjeni întinse ca o barieră cu urâciosul arhitect la centru, şleauri nămoloase, crengi, rădăcini, urzici. Cad de o grămadă de ori şi aproape în toate felurile: la vale speriată de viteză sau împiedicată de lemne, la deal de prea multă neputinţă, derapând prin şleauri sau pur şi simplu din dorinţa de a face scheme 😀
Irina şi Laviniu - panta nu se vede în poză, dar vă spun eu că era acolo - noroc că pantele nu sunt prea lungi ci doar cât să aflăm ce-i ăla pushbike
trecem pe lângă un sat - unii se plimbă, alţii muncesc... mai târziu am ajutat-o pe bătrână să treacă peste un şanţ
asta se întâmplă când umblu la setările Micuţei - o fotografie ce se apropie cel mai mult de frumuseţea acelui loc
single trail - aventură curata! Nu stiu cum de n-am reusit sa ma infig in vreun copac... (atentie la reteaua de potecute de acolo - sunt incredibil de multe!)
de-asta mi se părea mie că mă urmărește un zgomot cel puțin suspect! (by Andrei)
Cert e că deşi plină de vânătăi şi obosită toată, intrarea pe forestier şi ieşirea din parc mă întristează oarecum că s-a terminat… Totuşi mai exersez nişte trebi măreţe (sunt autoironică fireşte, dar şi mândră totodată) ca ridicatul din şa pe ambele picioare, mersul cu doar o mână pe ghidon, pedalatul ridicat din şa (aici am reuşit doar două pedale că îmi pierdusem direcţia), mersul cu viteză, privitul la pedale sau în spate şi multe alte mărunţişuri despre care un prieten mi-a zis azi „eu nici nu-mi amintesc când am învăţat exact toate astea, parcă ştiu pe bicicletă dintotdeauna”.
Noi, cei trei novici – care n-au speriat vestul, dar nici mult nu mai au, am ajuns întregi la finish şi mai mult de atât, încântaţi de progresele fiecăruia.
Pentru mine, bilanţul turei numără atât genunchi obosiţi, tălpi revoltate, vânătăi dureroase, febră musculară, muşcături de ţânţari, păianjeni pe biclă şi pânze pe lentilele ochelarilor, cât şi multă distracţie (e un cuvânt pentru care nu am o atracţie deosebită, dar chiar a fost fun tare! am râs cu lacrimi în unele situaţii), experienţe importante în lumea celor două roţi, lucruri noi despre mine (ce-mi mai place viteza!) şi multe, dar multe promisiuni de viitor!
Cât despre gustul MTB-ului pot doar să vă spun că nu voi ezita să muşc orice viitoare ocazie, mai ales că zborurile de pe biclă pot fi exersate şi chiar premeditate, iar frica e un prieten bun şi sincer. Poate cel mai bun.
De vizitat pentru curioşi:
– track-ul gps Prin pădurea Comana
– RT-ul scurt și la obiect al lui Andrei: Comana – Traseul Bujorilor că da, cică așa îi spune rutei făcute de noi (în mare parte aș adăuga eu precaută)
mulţumim Andrei!
p.s. când fac rost de pozele de la Andrei, mai adaug câteva şi cu autorul poveştii 😀
Update: gata și pozele!
Multumesc frumos pentru traseul de gps. Si eu ma chinui cu bicicleta, am prins gustul si am uitata de drumetiile pe munte. Nu stiu…e de bine, e de rau 🙂
@Mariusica: e de bine, caci in definitiv, e miscare in natura. Pe de alta parte, am observat ca MTB-ul e o etapa care necesita un pic mai mult timp la inceput, pana se capata deprinderile necesare si se parcurg tot felul de trasee, dar cu timpul, muntele va „reveni” atat ca drumetie, cat si ca mai noua preocupare:mtb-ul.
Eu una vad ca ideale plecarile la munte cu biclele pe masina: o zi tura pe munte, una cu biclele pe la poale, prin paduri, prin satele pitoresti si pe care altfel, rar ai ajunge sa le vezi 🙂
Felicitari ! Asteptam povesti de la noi biciclo-ture.
Cat de la obiect esti 🙂 Nimic „psihodelic” :))))
Abia astept sa mergem si prin Bulgaria, pe potecuta aia de pe malul raului 😉
frumoasa plimbare
@Darael: sper sa fie cat mai dese si mai fructuoase!
@Irina: Pai bicla nu-mi da trairi iesite din comun, sunt prea intense experientele. Deocamdata 😀
@Mircea: merci, noroc cu cele cateva paduri de langa Bucuresti ca avem unde iesi la o portie de aer curat in primul rand…
Sportiva mea preferata! Un exemplu de urmat esti…
Ma bucur ca atmosfera acestei scrieri e mai vesela decat celei de vineri.
Mersul cu bicicleta e relativ greu si obositor la inceput dar vad ca faci fata cu brio. Oricum, e bine s-o iei usurel pana faci 100 km si iti faci ceva experienta si stai mai bine cu echilibrul. Eu la inceput am mers numai in oras si pe primii 100 km m-am infipt intr-o masina care s-a oprit brusc in fata mea si m-am trezit pe portbagaj. Iar o alta data o caruta oprita o intersectie a pornit fix cand am ajuns la 5 m de el (mentionez ca eu aveam prioritate) si aveam viteza mare, am tras frana, am alunecat si am ajuns sub cal cu bicla cu tot. Cumva am sarit de acolo inainte sa ma calce calul, a calcat numai intre spite in roata din fata si in spate si a trecut si caruta peste bicla. Iar o alta data eram la un pas sa fiu calcat de un taxi care gonea cu 90 km/h in oras iar eu schimbam banda in fata lui (o idee proasta din partea mea, asa ca de atunci am renuntat de tot la manevra asta). Toate astea in primii 100 de km de experienta.
Atat mi-a luat sa ma prind ca e idee buna sa fiu un pic mai precaut. Dupa asta am mers 6000+ km cu doar 3-4 incidente (mai usoare fata de cele de sus), adica aproape 1 incident/2000 km ceea ce e scor foarte bun. 😀
Adevarul e ca mtb-ul e facut pt munte si sunt trasee de padure unde placere divina sa te dai. Daca ajungi in Brasov, iti arat niste trasee superbe daca ai chef sa te plimbi prin imprejurimi. O sa fie si duatlonul pe 17 sept (alergat + bicla), traseul de bicla e de dificultate medie.
Cum ai zis mai sus excursiile cu masina + bicla ajungi in locuri unde n-ai ajunge altfel. E un skill care merita invatat ca te rasplateste din plin. Filozofia mea este ca orice fel de tip de miscare merita invatat, iti mareste inteligenta motrica si te ajuta in diverse situatii in viata.
@Nico: nu neaparat un exemplu, dar macar un provocator 😀
@Tequila: Prima parte a comentariului tau m-a amuzat un pic, dar in acelasi timp ma bucur ca sunt un pic fricoasa 😀 cel putin in privinta mersului prin oras.
Nu cred ca am ajuns inca la 100km in total, dar nu ma grabesc ca ma ia prietenii de „priceputa” si ma invita in ture din care nu cred ca scap vie 😀
Glumesc, insa stiu eu ce stiu, caci pot fi foarte convingatori si eu putin batman…
La duatlon am fost si anul trecut (eu alergarea, Andrei bicla), anul asta nu cred ca o sa ajung si oricum nu ma bagam la bicla dupa ce am auzit cum e traseul. La impins la deal mai merge, dar s-o imping si pe coborare sau mai bien zis s-o tin in frau, parca e prea de tot!
Sper ca la toamna, cand se numara bobocii si frunzele galbene decoreaza natura sa fiu in stare de plimbari ceva mai lungi 😀